Confidenţialitate


Ministrul Agriculturii: Mai puțin de10% din fructele și legumele importate sunt controlate de autorități


Ministrul Agriculturii: Mai puțin de10% din fructele și legumele importate sunt controlate de autorități

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, sfătuiește populația să spele bine fructele și legumele înainte de a fi consumate.

Mai puțin de 10% dintre vegetalele care intră în țară sunt controlate de autoritățile sanitare, spune ministrul Agriculturii. Oficialul a făcut aceste precizări la Senat, unde a fost invitat la ora ministrului.

”Eu am dispus de la 1 ianuarie să se realizeze controlul de către ANSVSA. Ei au laboratoarele respective pentru controlul fructelor și legumelor care intră în țară. Primesc zilnic rapoarte, iar, până în prezent, nu s-au detectat pesticide peste limite, dar, sigur, în condițiile în care nu acoperim nici 10% din produsele care intră în țară, vă imaginați că nu e o surpriză că nu am descoperit încă. În 2012, când eram secretar de stat, am identificat un transport  din Turcia de grapefruit și i-am blocat până în 15 martie 2013.”, a spus ministrul Achim Irimescu.

Nici în privința produselor autohtone nu sunt vești prea bune.

România are doar 450 de inspectori care controlează fructele și legumele produse în țara noastră, spune ministrul Agriculturii.

 

”La nivel național este Agenția Națională Fitosanitară care realizează teste pentru produsele realizate în România. Siguri, aici am un mare semn de întrebare, în condițiile în care  la nivel de veterinari avem 8.000 de funcționari, la nivel de Agenție Fitosanitară 450. Deci cât putem controla cu 450 de inspectori? Să nu uităm că sunt o mulțime de mici fermieri care efectiv nu știu cum să dozeze produsele chimice și, efectiv, riscăm să otrăvim populația și din interior.”, a precizat Achim Irimescu.

         În privința organismelor modificate genetic, ministrul Achim Irimescu a declarat că legislația europeană le permite țărilor membre să decidă singure dacă aleg sau nu să cultive plante precum soia modificată genetic. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor trebuie să dea însă un aviz că acel organism modificat genetic nu este dăunător omului, animalelor și mediului.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează