Confidenţialitate


Sfârșit de săptămână aglomerat pe litoral | AUDIO


Sfârșit de săptămână aglomerat pe litoral | AUDIO

Peste 150.000 de turiști își petrec weekendul pe litoral.

Deși de la 1 august, vacanțele la mare sunt și mai scumpe, gradul de ocupare în prima jumătate a lunii este de 100%, conform agențiilor de turism.

Cele mai solicitate sunt hotelurile all inclusive.

În vârf de sezon estival, litoralul este aproape plin. Plajele sunt mai aglomerate ca niciodată.

Gradul de ocupare în hoteluri este de aproape 100%. Iar luna august va fi cea mai aglomerată din această vară. Până la jumătatea lunii, majoritatea hotelurilor sunt rezervate în totalitate, anunță agenția Litoralul românesc.

Ionuț Nedea, directorul agenției, arată că hotelierii de pe litoral au înțeles să-și adapteze serviciile ținând cont de solicitările turiștilor.

„Românii vor să-și securizeze bugetele, motiv pentru care preferă fie pachetele all inclusive, fie variantele de cazare cu două mese pe zi. Astfel că multe unități de pe litoral s-au adaptat din mers și, pentru vârful sezonului estival, au introdus pachete cu demipensiune”, potrivit acestuia.

Este perioada din sezon în care deși prețurile parcă o iau razna, abia mai găsești un loc de cazare.

În contextul pandemiei, oamenii nu se mai uită la bani, vor hoteluri cunoscute ca având servicii bune, spune consultantul în turism Raluca Hatmanu.

„Tarifele în luna august, prin oferta Last Minute pornesc de la 850 de lei/camera pentru un sejur de 5 nopți la o unitate de 2 stele din Costinești, de la 1.075 de lei în Eforie Nord și de la 1.200 lei în Mamaia”, ne-a explicat aceasta.

Cele mai solicitate stațiuni, în luna august, sunt Mamaia, Eforie Nord, Venus și Jupiter, dar și pentru celelalte stațiuni cererea este foarte ridicată.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu

Ultimele stiri
David Popovici, a treia oară campion european la proba de 100 de metri liber. Nou record al Campionatelor…

Ministerul Energiei: După întreruperea reactorului 2 de la Cernavodă, alimentarea cu energie electrică la nivel național va fi…

Atac cibernetic masiv în Polonia. Datele medicale și personale a aproape 19 milioane de persoane au fost furate…

Fotojurnalista iraniană Yalda Moaiery, condamnată la 15 ani de închisoare. Regimul de la Teheran o acuză de „activități…

Un fermier din Republica Moldova vrea să intre în Cartea Recordurilor cu un pepene verde de 74 de…

Ministerul Sănătății le cere spitalelor din țară să-i comunice sursele de energie de rezervă. „Demersul are un caracter…

O profesoară și doi copii, agresați de părinții unui elev în Dâmbovița. Cei doi au fost arestați preventiv…

Apă cu concentrații ridicate de mangan la Pitești și în localitățile din apropiere. DSP verifică dacă este potabilă…

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, inculpat în dosarul „Cimitirul Strehareți” | AUDIO

OMS critică recomandările lui Donald Trump privind vaccinarea copiilor: „Nu se bazează pe dovezi științifice” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează