Confidenţialitate


Sezonul turistic reîncepe în Grecia pe 15 iunie


Sezonul turistic reîncepe în Grecia pe 15 iunie

Hotelurile se redeschid la 15 iunie în Grecia, anunţă Guvernul de la Atena.

Zborurile internaţionale vor fi reluate de la 1 iulie, relatează BBC.

Turiştii vor fi supuşi în mod aleatoriu la teste pentru depistarea infecției cu noul coronavirus şi vor fi respectate “protocoalele generale de sănătate”, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis.

Fiecare unitate de cazare va fi arondată unui medic colaborator, iar în fiecare regiune vor fi stabilite spaţii speciale de carantină ce vor fi folosite până când eventualii bolnavi vor fi transportaţi într-o structură medicală.

Ministrul Turismului a transmis că, la sfârşitul lunii mai, va fi comunicată lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea ajunge în Grecia.

Lista va fi realizată pe baza “criteriilor epidemiologice”, a subliniat Harry Theoharis.

Pe lista iniţială vor fi ţările din Balcani, ţările baltice, Germania şi state din vecinătatea Greciei, precum Republica Cipru şi Israel.


Ultimele stiri
A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…