Confidenţialitate


Sevil Shhaiden, inculpată în dosarul Belina


Sevil Shhaiden, inculpată în dosarul Belina

Fost vicepremier, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncilă, Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare în dosarul “Belina” pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Dosarul, în care mai sunt implicați Liviu Dragnea si Rovana Plumb, privește transferul ilegal – prin hotărîri de guvern – al unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman.

La doar cîteva zile, au fost închiriate- tot ilegal -unei firme private – spun procurorii.

Potrivit unui comunicat al DNA, ”fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, Sevil Shhaideh „a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator”.Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.Aceasta, în condițiile în care, spun procurorii, Shhaideh cunoștea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv:

-art. 136 alin. 3 din Constituţia României,
-art. 3 din Legea apelor 107/1996,
-art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
-anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”,
-art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000
-art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil.

În plus, arată procurorii, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate.
Anchetatorii susțin că au fost făcute notări în cărţile funciare ale celor două obiective cu încălcarea dispoziţiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere şi pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menţionate.

S-a schimbat încadrarea juridică și s-a extins urmărirea penală și pentru inculpații IONELA STOIAN (fostă VASILE), director în cadrul Ministerului Dezvoltarii ( complicitate la abuz în serviciu) și GÂDEA ADRIAN IONUȚ, la data faptei președinte al CJ Teleorman.
Acesta e acuzat de abuz în serviciu și participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.

Dosarul Belina este cel din cauza căruia în octombrie anul trecut Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au demisionat din funcţiile de ministru al Dezvoltării, respectiv ministru al Fondurilor Europene.


Ultimele stiri
STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…

Israel a primit aprobarea pentru a participa la ediția din 2026 a concursului Eurovision. Patru televiziuni publice anunță…

Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie

Neamț: Autocamion cuprins de flăcări în mers, în comuna Pipirig | VIDEO

Diana Buzoianu exclude varianta demisiei după criza apei de la Paltinu: „În acest caz nu există nicio urmă…

Patru drone militare neidentificate au încercat să se apropie de avionul în care se afla Volodimir Zelenski |…

Cerealele din Europa, pline de substanțe chimice: Concentrațiile sunt de 100 de ori mai mari decât în apa…

București: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o motocicletă în Pasajul Unirii