Confidenţialitate


Șerban Nicolae, despre grațiere: Nu cred că cei care sunt corupți trebuie să stea trei într-un pat


Șerban Nicolae, despre grațiere: Nu cred că cei care sunt corupți trebuie să stea trei într-un pat

PSD începe ofensiva în Parlament și pregătește grațierea corupților. Șeful Comisiei Juridice din Senat, Șerban Nicolae, a pregătit mai multe amendamente pentru Legea grațierii, dezbătută în prezent în Parlament.

Unul dintre acestea prevede că pot fi grațiați și cei condamnați pentru corupție, inclusiv pentru luare și dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

S-ar dori și alte modificări, grațierea în întregime a pedepselor de până la 3 ani inclusiv (față de 5 ani, cât prevede acum proiectul). Însă, ar urma să beneficieze chiar și condamnații cu pedepse mai mari. În cazul celor de până la 7 ani inclusiv și a căror executare a început se aplică legea grațierii dacă perioada rămasă de executat este mai mică de 3 ani.

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a explicat că nu crede că ”cei care sunt corupţi trebuie să stea trei într-un pat în condiţii de igrasie, de igienă precară”.

”E un punct de vedere. Unii, spre exempu, vor ca unii să facă puşcărie doar în weekend. E părerea lor că închisoarea ar trebui făcută doar în weekend. Raţiunea o vom discuta în comisie, nu am de ce să dau răspunsuri celor de la PNL sau de la PCR sau alte partide… Opiniei publice îi voi da mâine, facem dezbatere cu toate instituţiile implicate. Nu e niciun secret”, a declarat Şerban Nicolae.

Șerban Nicolae a refuzat să spună care a fost raţiunea conform căruia a depus amendamentul respectiv . Ulterior a adăugat către jurnaliști că ”oricum fac speculaţii”.

Oricum veţi spune iar minciuni, cum aţi mai spus”, i-a spus Șerban Nicolae unui jurnalist.

Întrebat dacă a discutat cu conducerea PSD înainte să depună acest amendament, Șerban Nicolae a spus că nu.

”Dacă aveam girul partidului aş fi făcut o propunere în numele grupului parlamentar PSD. Sunt subiecte în dezbatere”.

Senatorul PSD a precizat că aproximativ 2.700 de persoane ar putea beneficia de efectele legii privind graţierea unor pedepse. ”

Întrebat dacă atunci când a depus amendamentul s-a gândit şi la colegii de partid aflaţi în situaţia de a fi acuzaţi de fapte de corupţie, senatorul PSD a spus: ”Categoric nu”.

Amendamentele la Legea Grațierii vor fi discutate marți în ședința Comisiei Juridice a Senatului.

 

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…