Confidenţialitate


Sentinţa definitivă în dosarul lui Mircea şi Vlad Cosma, aşteptată la ÎCCJ


Sentinţa definitivă în dosarul lui Mircea şi Vlad Cosma, aşteptată la ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, luni, în urma amânării de pe 22 martie, sentinţa definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit 5 ani închisoare.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Răzvan Alexe a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu a fost condamnat la 6 ani de închisoare, amintește Agerpres.

Pe 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Omul de afaceri Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, de luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2012 – 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Răzvan Alexe.

Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova – şi anume la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societăţile să obţină de la CJ Prahova trei lucrări de modernizare/întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează