Confidenţialitate


Senatul, convocat în sesiune extraordinară


Senatul, convocat în sesiune extraordinară

Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară în prima jumătate a lunii iulie.

”În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (2) şi (3) și ale art.115 alin.(5) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 84 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările ulterioare, se convoacă Senatul României în sesiune extraordinară, în perioada 1 – 15 iulie 2020”, potrivit unui comunicat.

Camera superioară a legislativului se va întruni în plen, miercuri, 1 iulie, ora 12,00 la sediul din Palatul Parlamentului.

Conducerea Camerei Deputaților a decis, luni, să convoace o sesiune extraordinară în perioada 1-15 iulie, în condițiile în care sesiunea ordinară se încheie la finalul lunii iunie. Pe ordinea de zi se va afla și inițiativa “Fără penali în funcţii publice”.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează