Confidenţialitate


Senatul a modificat regulamentul de funcţionare, pentru a lucra online


Senatul a modificat regulamentul de funcţionare, pentru a lucra online

Senatul a modificat regulamentul de funcţionare, astfel încât să poată lucra online pe timpul stării de urgenţă. Aleşii PNL s-au abţinut de la vot şi vor sesiza Curtea Constituţională cu privire la modul în care a fost luată această decizie.

Deranjaţi de faptul că schimbarea regulamentului a avut loc online, aleşii PNL s-au abţinut de la vot şi vor sesiza Curtea Constituţională cu privire la modul în care a fost luată această decizie.

„Medicii şi întreg personalul medical, poliţiştii, jandarmii, pompierii, militarii, notarii publici, judecătorii procurorii şi avocaţii îşi fac treaba şi nu lucrează prin teleconferiţe.(…) Viaţa şi sănătatea noastră sunt indispensabil importante, precum viaţa oricărui om, dar asta nu ne dă dreptul să încălcam regulamentul CUT, când era atât de simplu să procedăm regulamentar, cu puţin efort şi cu respectarea regulilor de protecţie şi igienă”, a spus Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL.

USR a votat pentru modificarea regulamentului.

„Trebuie să nu uităm că un bun gospodar îşi face vara sanie şi iarna car. Noi trebuie să ne desfăşurăm activitatea parlamentară nu doar în raport cu ceea ce se întâmplă acum în România, ci şi pentru peste câteva luni, un an sau doi”, a declarat senatorul USR Mihai Goțiu.

Potrivit acestuia, este „puţin ciudat” să fie încălcată Constituţia pe fond din motive procedurale.

„Ne-am dori să fim prezenţi fizic la Parlament dar nu cred că cei de la PNL sunt cei care trebuie să invoce acest lucru, ştiind că au absentat masiv la prezenţa fizică la votarea propriului Guvern în urmă cu puţin timp”, a adăugat Goțiu.

Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă în România până la jumătatea lunii aprilie, în contextul generat de coronavirus.

Până la această oră peste 1.000 de români au fost diagnosticaţi cu noul Covid-19, iar 18 au murit.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează