Confidenţialitate


Senatorul care a lăsat PSD fără cvorum în conducerea Senatului va fi exclus


Senatorul care a lăsat PSD fără cvorum în conducerea Senatului va fi exclus

Consiliul Politic Național al PSD se va reuni mâine pentru a-l exclude pe senatorul Ion Ganea, acuzat că a boicotat, alături de PNL şi USR, adoptarea legii prin care Parlamentul trebuie să stabilească data alegerilor.

Liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, spune că Ganea ”s-a vândut dreptei unite pentru funcții”.

Ion Ganea va fi înlocuit din funcția de secretar al Biroului Permanent al Senatului cu un alt social democrat, dar PSD declară că termenul în care legea privind alegerile parlamentare ar putea fi dezbătută este aproape încheiat.

Ieri, prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, spunea că PSD a pierdut majoritatea în Biroul permanent al Senatului din cauza dezertării senatorului Ion Ganea și, din această cauză, nu mai poate pune pe ordinea de zi proiectul de lege care dă Parlamentului puterea de a stabili data alegerilor parlamentare.

Conducerea Senatului nu a avut cvorum pentru a doua zi consecutiv pentru a aproba trimiterea la Comisia juridică, pentru raport, a proiectului de lege pentru care președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea de către Parlament.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează