Confidenţialitate


Senat, legea educaţiei: Mese gratuite elevilor, pensionarea profesorilor şi alegerea directorilor


Senat, legea educaţiei: Mese gratuite elevilor, pensionarea profesorilor şi alegerea directorilor

Cinci modificări ale legii educaţiei aşteaptă să fie dezbătute şi votate săptămâna aceasta în Senatul României.

De la cazare şi masă gratuite pentru elevii care urmează învăţământul profesional, la posibilitatea ca profesorii să iasă mai repede sau mai târziu la pensie, până la schimbarea modalităţii de alegere a directorilor de şcoli – toate acestea sunt propuneri de modificări a legii educaţiei naţionale ajunse pe masa senatorilor al căror cuvânt va fi decisiv – scrie News.ro.

Două dintre modificările propuse la legea educaţiei naţionale figurează pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului, iar alte trei sunt marţi la comisia de învăţământ.

În primul rând, este vorba de propunerea a 52 de parlamentari PSD, în frunte cu Liviu Pop, ca elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani să beneficieze de masă şi cazare gratuite în cantinele şi internatele şcolare. S-ar diminua astfel considerabil abandonul şcolar care are drept consecinţe şomajul, excluziunea socială şi sărăcia, îşi motivează social-democratul Liviu Pop iniţiativa legislativă.

O altă propunere, semnată tot de Liviu Pop, care aşteaptă azi dezbaterea şi votul final din partea senatorilor, vizează modalitatea de finanţare a şcolilor.

Potrivit iniţiativei, unităţile de învăţământ ar urma să primească bani exclusiv de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei, eliminându-se astfel primăriile, care în ultimii 16 ani au avut un rol însemnat în finanţarea şcolilor. Motivul acestei propuneri este că nu de puţine ori, din cauza unor conflicte politice locale, primăriile nu au aprobat bugetele, iar şcolile au rămas fără bani de salarii.

Alte două iniţiative de modificare a legii educaţiei naţionale vizează modalitatea de pensionare a profesorilor. Prima permite pensionarea anticipată a cadrelor didactice cu trei ani înaintea împlinirii vârstei legale.

Cea de-a doua prevede ca personalul didactic şi de cercetare să se poată pensiona, la cerere, cu cinci ani mai târziu decât prevede legea, adică la 70 de ani, în loc de 65.

Nu în ultimul rând, o a cincea modificare a legii educaţiei vizează modalitatea de alegere a directorilor şi directorilor adjuncţi de şcoli. Senatorul PSD Ovidiu Donţu propune ca aceştia să fie aleşi din rândul profesorilor care predau la respectiva şcoală.

Toate aceste iniţiative aparţin parlamentarilor PSD şi, cu excepţia celei care vizează eliminarea primăriilor din schema de finanţare a şcolilor, au fost adoptate deja de Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.


Ultimele stiri
București: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o motocicletă în Pasajul Unirii

Ucraina acuză Rusia că trimite copii ucraineni din teritoriile ocupate în tabere de „reeducare” din Coreea de Nord…

Portretul lui Moș Nicolae: cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…

Care este culoarea anului 2026 și ce semnificație are, conform Institutului Pantone | AUDIO

Actorul Victor Rebengiuc a primit Premiul „România Europeană” 2025. Distincția marchează activitatea sa artistică și contribuțiile sale în…