Confidenţialitate


Senat: Faptele mai vechi de 3 ani care determină conflictul de interese se vor prescrie


Senat: Faptele mai vechi de 3 ani care determină conflictul de interese se vor prescrie

În ultima zi a sesiunii parlamentare extraordinare, PSD dă o nouă lovitură criteriilor de integritate pentru demnitari și funcționarii publici.

Incompatibilitățile și conflictele de interese se vor prescrie după 3 ani, potrivit unei inițiative a deputatului condamnat Cătălin Rădulescu, adoptată de Senat.

Potrivit modificării, ”faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor” – transmite corespondentul Europa FM la Parlament, Cristian Citre. .

Senatul este forul decizional, după ce legea a fost respinsă în primăvară de Camera Deputaților.

Inițiativa îi aparține deputatului PSD Cătălin Rădulescu, condamnat în 2016 la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare, incompatibile cu funcţia.

Propunerea lui Rădulescu a fost semnată de peste o sută de parlamentari PSD și votată de partenerii de la ALDE.

Tot la inițiativa lui Cătălin Rădulescu, supranumit „deputatul mitralieră”, Parlamentul a modificat săptămâna trecută o altă lege esențială pentru lupta anticorupție, cea privind sancționarea faptelor de corupție.

Modificarea vizează dezincriminarea obținerii de foloase din operațiuni comerciale incompatibile cu funcția, dacă beneficiarul este o terță persoană, exact infracțiunea pentru care Cătălin Rădulescu a fost condamnat în urmă cu doi ani.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează