Confidenţialitate


Șeful statului cere Guvernului un plan pe trei ani pentru autorizarea tuturor școlilor


Șeful statului cere Guvernului un plan pe trei ani pentru autorizarea tuturor școlilor

Tragedia din județul Iași, în care un copil de 3 ani și-a pierdut viața după ce a căzut în fosa septică din curtea unei școli, este dureroasă și revoltătoare, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului cere Guvernului un plan pe trei ani pentru autorizarea tuturor școlilor.

“Această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, arată că, în continuare, în multe școli din România siguranța spațiului educațional nu este garantată și nici nu reprezintă o prioritate”, transmite Klaus Iohannis, printr-un comunicat de presă.

Șeful statului amintește că peste 4 milioane de români, copii și adulți, se află aproape 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, în instituțiile de învățământ preuniversitar și transmite că toți trebuie să se simtă și să fie în siguranță în școlile lor.

“Președintele Klaus Iohannis a solicitat, încă din 2015, un plan pe trei ani pentru autorizarea tuturor școlilor. Un astfel de plan nu a fost elaborat nici până în prezent de autorități, care încearcă mai degrabă să se derobeze de această responsabilitate. Nicio planificare strategică nu poate fi realizată în absența unei situații exacte și actualizate cu privire la infrastructura școlară. Practica de ani de zile a instituțiilor publice de a raporta cifre diferite și inexacte trebuie să înceteze pentru că politicile educaționale și investițiile din sistem sunt eficiente doar dacă se bazează pe date complete și corecte”, potrivit sursei citate.

Klaus Iohannis reiterează mesajul pe care îl transmite de patru ani, și anume că este imperativ ca toate școlile să aibă avize sanitare, autorizații de funcționare și să fie sigure pentru toți cei care le trec pragul, iar Guvernul are obligația ca toate acestea să fie realizate în regim de urgență.

Totodată, președintele Klaus Iohannis le solicită tuturor partidelor politice să își mobilizeze reprezentanții de la nivel local să facă toate demersurile ca problemele grave existente în unitățile de învățământ să fie rezolvate.

“Responsabilitatea acestui plan revine autorităților locale și centrale, în mod egal, și trebuie asumată ca atare. Situația în care se găsesc încă multe școli din țară este o rușine națională pentru România europeană a anului 2019”, mai transmite șeful statului.

Directorul școlii din Buda, județul Iași, unde au copil de trei ani a căzut într-o fosă septică aflată în spatele unității de învățământ a fost demis, marți, în urma deciziei Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ). Decizia a fost motivată de faptul că nu au fost asigurate condiții de securitate pentru elevi în spațiul școlii.

Un copil de trei ani a murit, luni, după ce a căzut într-o fosă septică din spatele Școlii Generale din Buda. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.


Ultimele stiri
România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru se apropie de final. Nicușor Dan, așteptat să facă o nouă nominalizare |…

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?

Guvernul olandez cere ca elevii să nu mai aibă acces la telefoanele mobile cât timp stau la școală…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează