Confidenţialitate


Șeful DIPI, Rareș Văduva, pus sub acuzare


Șeful DIPI, Rareș Văduva, pus sub acuzare

Șeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul de Interne, pus sub acuzare. Rareş Văduva a fost audiat în această dimineață de procurorii DNA într-un dosar dosar de corupţie.

Potrivit DNA, Rareș Văduva este acuzat de favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri și de abuz în serviciu. Dosarul ar fi disjuns din dosarul în care este cercetat fostul vicepremier Gabriel Oprea, precum și fostul șef al DIPI, Nicolae Gheorghe.

Rareş Văduva a părăsit sediul DNA în jurul orei 9.30, fiind însoţit de avocatul său.

El nu a vrut să precizeze în ce calitate a fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, declarând că “informaţiile clasificate sunt şi trebuie să rămână clasificate”.

Văduva a mai spus că nu va face declaraţii, iar punctul său de vedere va fi exprimat, pe cale legală, în cadrul dosarului penal.

Văduva este la conducerea DIPI din luna februarie, după ce Nicolae Gheorghe a fost demis de la conducerea acestui departament, alături de adjunctul său, Nelu Zărnică, fiind puşi sub acuzare de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în dosarul legat de cumpărarea de către DIPI a unui Audi A8 pentru protecţia demnitarilor. Maşina a fost cumpărată cu bani care erau destinaţi doar pentru achiziţii necesare în cazuri de combatere a corupţiei, fiind folosită doar de fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea, din 21 august până în octombrie 2015. În acest dosar, Nicolae Gheorghe a fost trimis în judecată alături de Gabriel Oprea.

În primul dosar, Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu. Ar fi folosit ilegal fonduri din bugetul DIPI pentru a-și cumpăra o mașină de lux.


Ultimele stiri
Păpădia: mai mult decât o buruiană

Cel puțin 14 nou-născuți au murit la o maternitate din Islamabad, în urma unui incendiu. Premierul Pakistanului cere…

Fanii legendarei cântărețe Dolly Parton, dar și artiști celebri îi aduc un ultim omagiu. „Ne-ai învățat atâtea lecții…

Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează