Confidenţialitate


Şeful DIICOT: Trebuie să vedem dacă sunt întrunite elementele infracţiunii de înaltă trădare


Şeful DIICOT: Trebuie să vedem dacă sunt întrunite elementele infracţiunii de înaltă trădare

Procurorul-şef al DIICOT a declarat, joi seară, că instituţia pe care o conduce nu a primit sesizarea formulată de preşedintele PNL, Ludovic Orban, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind anumite fapte săvârşite de premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

“Deocamdată noi nu avem înregistrat nimic, e posibil să ajungă în cursul zilei de mâine plângerea. Ce ştiu eu, am citit în presă, până la acest moment. Prima chestiune pe care o vom verifica este competenţa (…), vom vedea dacă plângerea întruneşte toate elementele de fapt solicitate de Codul de procedură penală”, a afirmat Daniel Horodniceanu, într-o intervenţie la Antena 3.

“Nu am comunicat cu procurorul general, acesta nu este în ţară, cu siguranţă voi comunica cu dumnealui în zilele următoare. Dacă plângerea conţine acele elemente care sunt transpuse în media, şi discutăm de infracţiunea de înaltă trădare, este în competenţa DIICOT”, a adăugat şeful Direcţiei Antimafia.

Agerpres aminteşte că Ludovic Orban a declarat joi, la Iaşi, că a depus, în “calitate de cetăţean al României” o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind anumite fapte săvârşite de Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea.

Liderul liberal a invocat “pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice şi tot ce s-a întâmplat după” adoptarea de către Guvern a memorandumului privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

“Această sesizare e depusă de mine, Ludovic Orban, în calitate de cetăţean al României, şi am făcut acest demers pentru că l-am considerat o obligaţie morală faţă de mine. Nu am închis niciodată ochii, nu am să tac, să fiu pasiv când am să văd lucruri grave care afectează interesele generale ale României. Ceea ce se întâmplă în România şi în alte ţări riscă să pună în pericol interesele fundamentale ale României, puse pe taraba de talcioc de Dragnea şi acoliţii săi, riscă să distrugă orice credibilitate a României pe plan extern, riscă să dinamiteze punţi care au fost construite în zeci de ani. (…) Am considerat necesar ca cineva să cerceteze aceste fapte. Eu nu am calitatea, nu sunt eu procuror”, a afirmat Ludovic Orban.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu