Confidenţialitate


Șeful ANSVSA, despre redeschiderea restaurantelor: Depinde de situaţia epidemiologică la nivel naţional


Șeful ANSVSA, despre redeschiderea restaurantelor: Depinde de situaţia epidemiologică la nivel naţional

Într-un interviu acordat Agerpres, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor spune că redeschiderea restaurantelor în interior şi a piscinelor acoperite, începând cu 1 iulie, depinde de situaţia epidemiologică la nivel naţional.

Decizia aparţine Grupului de suport tehnic constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii, susţine Robert Chioveanu.

“Astăzi, putem spune că suntem în stare de alertă şi condiţiile impuse operatorilor economici din sectorul alimentar şi unităţilor de alimentaţie publică sunt cele publicate într-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii, ANSVSA şi Ministerului Economiei. Ce se va întâmpla după 1 iulie? Nu putem spune cu precizie că la 1 iulie vor fi deschise restaurantele în interior, pentru că depinde de situaţia epidemiologică la nivel naţional. Pot să vă spun doar că am avut atât în perioada de urgenţă, cât şi în cea de alertă, patru tipuri de activităţi care au fost permise unităţilor de alimentaţie publică, respectiv cele de tip ‘drive-in’, ‘room-service’, livrare la domiciliu şi ‘take-away’. Aceste activităţi au fost permise în cadrul unităţilor de alimentaţie publică care îşi desfăşurau activitatea în baza autorizării sanitar-veterinare şi toţi agenţii economici care au dorit să funcţioneze trebuiau să respecte aceste cerinţe, precum şi cele stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei, pentru a asigura protecţia clienţilor, astfel încât să nu existe o posibilă infecţie cu SARS-Cov-2 în timpul desfăşurării activităţilor de preparare, livrare şi servire”, a explicat șeful ANSVSA.

“Din punctul nostru de vedere, cel al siguranţei alimentelor, ne interesează foarte mult dacă măsurile impuse, recomandările publicate pe site-ul Autorităţii şi ghidurile elaborate împreună cu cei din Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) sunt respectate. Noi am lucrat la un ordin comun, care este deja publicat în Monitorul Oficial, în care am pus toate condiţiile ce trebuie respectate înainte de deschiderea activităţii şi cerinţele care trebuie respectate după reluarea activităţii. Când se vor deschide restaurantele? Că va fi data de 1 iulie, de 2 sau de 5 sau de 7 iulie, asta depinde de Grupul de suport tehnic constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii dacă va permite redeschiderea restaurantelor în interior. Această activitate la nivelul teraselor în mare parte este acoperitoare. Este vară, toată lumea vrea să stea afară să servească ceva, bineînţeles cu respectarea regulilor de distanţare fizică. Revenind la subiect, astăzi nu putem spune că pe 1 iulie se vor deschide restaurantele în interior sau piscinele acoperite”, a adăugat Robert Chioveanu.

În perioada 18 mai – 16 iunie au fost verificate 3.886 de obiective la nivel naţional, respectiv restaurante, unităţi de tip fast-food, pizzerii, cafenele, unităţi de tip catering, supermarketuri, magazine alimentare, cantine, cofetării, patiserii, unităţi cu livrare la pachet şi bistrouri.

“În urma aceste controale au fost aplicate 176 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 711.206 de lei şi au fost emise 3 ordonanţe privind suspendarea temporară a activităţii şi o ordonanţă de interzicerea activităţii. Aici, este vorba de o terasă din Bucureşti. De asemenea, au fost reţinute oficial şi dirijate spre neutralizare 345 de kilograme de produse de origine animală, respectiv şuncă, materie primă de origine animală, caşcaval, peşte, carne tocată porc/vită şi produse din carne porc”, a precizat președintele ANSVSA.

Robert Chioveanu a reamintit că produsele alimentare nu reprezintă un risc pentru sănătatea publică în ceea ce priveşte COVID-19, iar stocurile de produsele alimentare sunt “sigure şi suficiente în România”.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”