Confidenţialitate


Șeful Administraţiei Fondului pentru Mediu a demisionat, după eșecul programului Casa Verde Fotovoltaice | VIDEO


Șeful Administraţiei Fondului pentru Mediu a demisionat, după eșecul programului Casa Verde Fotovoltaice | VIDEO

Directorul Administraţiei Fondului pentru Mediu a postat, miercuri noapte, un mesaj pe o rețea de socializare în care își anunță demisia, după ce, cu o zi în urmă, programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat de două ori.

„Problema e mult mai adâncă decât ce poate rezolva demisia mea… Până la urmă 6 președinți s-au schimbat în 2 ani, dar tot restul a rămas la fel: aplicația, angajații, contractele, etc.
Totuși… ce e corect și normal: fac liniștit și fără supărare în inimă. Am greșit, și îmi asum. Mâine revenim cu un comunicat despre soluția gândită. Răbdare să aveți, și o seară frumoasă”, a postat Fülöp Lóránd pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim, Administraţia Fondului pentru Mediu a decis miercuri suspendarea, pentru a doua oară în aceeaşi zi, a depunerii cererilor pentru o finanțare în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice.

Aplicația unde trebuiau depuse cererile nu a funcţionat corespunzător nici după reluarea înscrierii și au fost suspendate până la o dată care va fi anunțată ulterior.

Autor: Narcis Roșioru

Sursa foto: Facebook / Fülöp Lóránd

Citește și: Înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice au fost suspendate


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează