Confidenţialitate


Șefa Secției ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, chemată la audieri în dosarul morților suspecte. Anchetatorii verifică alte 5 decese suspecte | AUDIO


Șefa Secției ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, chemată la audieri în dosarul morților suspecte. Anchetatorii verifică alte 5 decese suspecte | AUDIO

Șefa Secției ATI este audiată marți, 13 august, la orele prânzului, la Serviciul Omoruri în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Anchetatorii spun că verifică și alte cinci decese care au avut înainte de a primi sesizarea care le vizează pe cele două doctorițe acuzate că au cauzat decesul unui pacient aflat în stare critică.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cele cinci cazuri, care ar putea fi anchetate în dosarul de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, au fost deschise dosare de moarte suspectă înainte ca procurorii să primească sesizările legate de scăderea dozelor de noradrenalină din secția ATI. Anchetatorii așteaptă rezultatele autopsiilor pentru a vedea dacă vor extinde cercetările.

Marți, doctorița Florina Pompilian, șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Pantelimon a fost chemată la audieri. Aceasta nu a vrut să facă declarații.

Florina Pompilian este audiată în dosarul în care au fost arestate preventiv două doctorițe ATI acuzate de omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare pentru că ar fi provocat decesul unui pacient de 54 de ani, aflat în stare gravă prin scăderea intenționată a dozei de noradrenalină – în două zile diferite. Șefa Secției ATI a spitalului Pantelimon a dat declarații, ca martor, și în faza de cercetare a dosarului, în luna mai.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Șefa ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, audiată la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, în dosarul deceselor suspecte


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează