Confidenţialitate


Șefa Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, reținută de DNA pentru abuz în serviciu | AUDIO


Șefa Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, reținută de DNA pentru abuz în serviciu | AUDIO

Șefa Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin a fost reținută de procurorii DNA.  Potrivit anchetatorilor, Felicia Gabriela Mehedințu, este cercetată pentru abuz în serviciu.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că în mandatul său s-au efectuat angajări „la negru”, persoanele în cauză nu veneau la lucru, doar semnau statele de plată ale instituției.

În acest mod ar fi provocat un prejudiciu de 139.110 lei în dauna instituţiei, echivalent cu foloasele necuvenite pentru cei doi în perioada 1 noiembrie 2019 – aprilie 2021, respectiv în perioada 1 aprilie 2020 – aprilie 2021.

Felicia-Gabriela Mehedinţu mai este suspectată că în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, uzând de funcţia de conducere pe care o îndeplinea, şi-ar însuşit, atât în interesul său, cât şi pentru alţi angajaţi ai instituţiei, suma de aprope 483.000 de lei, reprezentând drepturi salariale ale unor persoane care nu mai aveau raporturi de muncă cu instituţia. O parte din bani ar fi fost folosiţi la cumpărarea unor bijuterii din aur.

De asemenea, aproximativ 50.000 de lei (circa 3.300 de lei/lună), ar fi fost retraşi în baza unor ordine de deplasare care atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În acest sens, inculpata ar fi determinat patru subalterni ca, în perioada ianuarie 2021 – martie 2021, să falsifice 11 ordine de deplasare care atestau în mod nereal că angajaţii instituţiei s-ar fi deplasat în interesul serviciului în anumite localităţi.

S-au ridicat ieri mai multe documente de la sediul instituției, care vor fi probe în dosarul penal pe care procurorii DNA îl anchetează.

Felicia Gabriela Mehedințu a fost numită în funcție pe baza reușitei la examenul din luna octombrie 2019.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Vali Popovici

Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează