Confidenţialitate


Ședință la Inspectoratul Școlar București | Unele școli ar putea fi scoase din scenariul roșu și ar putea relua cursurile


Ședință la Inspectoratul Școlar București | Unele școli ar putea fi scoase din scenariul roșu și ar putea relua cursurile

Scenariile privind începerea cursurilor ar urma să fie revizuite în București în câteva situații.

Unele școli ar putea fi scoase din scenariul roșu astfel încât să se permită reluarea cursurilor chiar și parțial.

O ședință este programată de la ora 9:00 la Inspectoratul Școlar București.

Acolo merge și ministrul Educației, Monica Anisie, care a vizitat, duminică dimineață, o școală din Turnu Măgurele, Ilfov.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Spre exemplu, la școala „Sfântul Andrei” au fost aduse containere, ceea ce înseamnă că se va face o reorganizare iar unitatea va scăpa de scenariul roșu.

Ministrul Educației spune că astfel schimbări rapide se mai pot produce, chiar dacă mai e puțin până la începerea școlii:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tot azi se reunește Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență pentru a evalua pregătirile pentru noul an școlar.

De asemenea, duminică, ministrul Educației a anunțat că îi convoacă în videoconferință pe toți inspectorii școlari din țară pentru discuții înainte de startul cursurilor.

Aproape 240 de școli din toată țara au fost plasate în scenariul roșu. În respectivele situații, lecțiile vor începe online de luni.

 


Ultimele stiri
Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează