Confidenţialitate


Ședință comună a Guvernelor României și Republicii Moldova. Vor fi semnate mai multe acorduri importante


Ședință comună a Guvernelor României și Republicii Moldova. Vor fi semnate mai multe acorduri importante

Guvernele României și Republicii Moldova se reunesc într-o ședință comună, vineri, la Chișinău, unde va fi prezent premierul Nicolae Ciucă.

Între altele, cele două țări vor parafa acordul pentru eliminarea tarifelor de roaming.

De costuri rezonabile în domeniul comunicațiilor ar urma să beneficieze atât cetățenii, cât și firmele, astfel că beneficiile înțelegerii vor avea impact asupra mai multor domenii.

Un alt acord aflat pe masa ședinței comune de guvern va pregăti realizarea podului rutier de peste Prut, de la Ungheni.

În fine, România și Moldova vor extinde lista diplomelor școlare recunoscute de ambele părți ale Prutului.

„Cu acest prilej, vor fi semnate o serie de acorduri și protocoale de colaborare pe mai multe domenii. Între acestea, acordul privind construirea unui nou pod peste Prut la Ungheni, programul de asistență financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro și eliminarea tarifelor de roaming.

Avem o șansă unică să implementăm proiecte de importanță majoră pentru țara noastră. Mulțumim României, care dovedește încă o dată solidaritate și generozitate față de cetățenii Republicii Moldova”, anunța zilele trecute șeful statului vecin, pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Șeful NATO vine în România. Marea Britanie anunță că trimite noi avioane de luptă la noi | AUDIO


Ultimele stiri
Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan în comisiile parlamentare. Aviz negativ pentru Burduja, Miruţă și…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA în România, după dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „democrația poate fi un proces…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?

Cum alegi un telefon Apple pentru productivitate, comunicare și divertisment? (P)

De la ce vârstă pot folosi copiii periuța de dinți electrică? (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează