Confidenţialitate


Se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov


Se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov

În Poiana Brașov sunt pornite tunurile de zăpadă, pentru că temperaturile sunt suficient de scăzute în aceste zile. Toate pârtiile oferă condiții foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar instalațiile pe cablu sunt în funcțiune.

Pentru că urmează o perioadă cu temperaturi ridicate, administratorii pârtiilor din stațiune au decis să profite de aceste zile friguroase și să pună în funcțiune tunurile de zăpadă. Acestea funcționează și pe timpul zilei, deoarece temperaturile, între -5  și -10 grade Celsius, permit acest lucru.

În zonele în care se produce zăpadă au fost montate atenționări pentru schiori, care trebuie să fie precauți și să încetinească pe porțiunile indicate, pentru că stratul de zăpadă poate fi aici neuniform și înșelător.

Zăpada bătută pe pârtiile din partea superioară a Masivului Postavarul măsoara aproximativ 60 de cm, iar pe pârtiile din partea inferioară 40 de cm.

Se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din masiv. Telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion funcționează în condiții normale.

Autor: Cristina Nica

Sursa foto: Ștefan Lungociu

Citește și: Centrul Infotrafic: Se acţionează pentru deszăpezire pe mai multe drumuri din ţară


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu