Confidenţialitate


Se încearcă o nouă evacuare a civililor din Alep


Se încearcă o nouă evacuare a civililor din Alep

Se încearcă din nou evacuarea orașului Alep, după ce primul plan stabilit de joi, a fost întrerupt. De vineri, mii de civili au fost blocați într-o reduta rebelă din oraș, controlată aproape în întregime de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.  Un corespondent AFP a văzut mii de persoane care se înghesuiau să urce în autobuze. Aceste persoane sunt blocate de vineri într-o zonă a rebelilor. Exte vorba despre cartierele Zabdiye, Salaheddin, al-Mashad şi al-Ansari, în estul Alepului.

Potrivit televiziunii siriene de stat, 100 de autobuze vor scoate civilii şi insurgenţii din Alep. Multe însă au fost atacate și incendiate, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.
Aproximativ 40.000 de civili şi 1.500 până la 5.000 de combatanţi cu familiile lor s-ar mai afla în reduta rebelă, potrivit emisarului ONU pentru Siria. Până în prezent, aproximativ 8.500 de persoane au părăsit Alep.
Evacuarea lor, care a început joi, a fost întreruptă din cauza divergenţelor cu privire la numărul de persoane ce trebuie evacuat.Acum insă s-a stabilit un nou plan: evacuarea din Alep şi cea din Foua şi Kafraya urmează să aibă loc în două etape: câte 1250 de persoane.
Privaţi de apă potabilă şi mâncare, epuizaţi, oamenii, in special copii, supravieţuiesc mâncând curmale, scrie corespondentul AFP. În zonă se mai află ”doar trei medici, un farmacist şi trei infirmiere”. Bolnavi şi răniţi sunt întinşi pe jos, fără apă, fără mâncare şi fără încălzire, iar temperatura coboară până la minus şase grade Celsius noaptea, scrie AFP.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează