Scrisoarea care l-a convins pe chef Adi Hădean să ajute la salvarea unui restaurant din Botoșani

Ce știu despre afacerea asta? Ce știu despre mâncare? Ce știu despre bucătari? Cunosc bucătari pe care i-aș chema să lucreze pentru mine? Știu câți bani va cheltui zilnic, săptămânal, lunar, localul meu? Cât timp pot să suport cheltuielile localului meu?

Sunt întrebări simple, dar căutarea răspunsului va ajuta mai repede decât crezi.

Am scris mai sus doar șase dintre întrebările la care ar trebui să cunoști răspunsul înainte de a începe să investești. La acestea mai pot adăuga încă 60 dacă e cazul.

Sunt întrebări pe care le-am pus în fața oamenilor care au vrut să se asocieze cu mine în utimii doi ani, în scopul deschiderii unui local. Cei mai mulți dintre ei au renunțat la idee înainte de a-și arunca banii pe fereastră. De aici am înțeles că întrebările sunt folositoare și că răspunsurile și-au atins ținta. O analiză atentă e de preferat înflăcărării (am înțeles asta din lecțiile pe care mi le-a servit viața), o chibzuire adâncă te poate scuti de scrierea unor scrisori cvasi disperate, ca aceea pe care o publicăm pe europafm.ro.

Vă rog să nu judecați ci să luați aminte, e mai folositor! Am ales să public un fragment din corespondența cu unul dintre clienții mei de acum câțiva ani, client care mi-a devenit între timp prieten drag și cu care mi-ar plăcea să lucrez mai des.

“Va rog sa ma ajutati sa-mi salvez restaurantul. Este in Botoșani, are doar 40 de locuri si face parte din sufletul meu. Dar ca sa nu va retin inutil, daca sunteti de acord sa-mi dati o mana de ajutor, comunicati-mi care ar fi pasul urmator. In speranta unei colaborari, astept raspunsul dumneavoastră.

********************************************
Buna ziua,

va multumesc pentru promptitudinea cu care mi-ati raspuns. Sa va povestesc cum a inceput totul: Eu sunt avocat, dar nimic din aceasta profesie nu ma implineste si nu ma relaxeaza ca gatitul. Placerea pe care o simt cand primesc musafiri, emotiile pe care le traiesc cand astept sa vad daca le-a placut mancarea sau nu celor dragi pe care ii hranesc, incurajarile prietenilor si nu in ultimul rand esecurile culinare care mi se serveau in restaurantele din zonă, m-au determinat sa-mi deschid acest restaurant micut si cochet. Stiu ca am gresit, am aflat ca pasiunea pentru gatit nu te face bucatar de restaurant, dar e prea tarziu…

Am mai aflat si ca cei mai multi dintre prietenii mei nu au vrut sa invete drumul spre restaurant ca sa nu cumva sa ma imbogateasca, dar nu-i nimic, din greseli inveti. Problema cea mai mare cu care ma confrunt este lipsa clientilor si a unor bucatari adevarati, manati de pasiune, ca mine. Am schimbat peste 20 de asa zis bucatari, cea mai mare parte din ei au plecat din cauza cererilor mele,despre care zic eu sunt de bun simt, respectiv: curatenie, mancare adevarata, gatita cu simt de raspundere.

Alta parte au plecat pentru ca eu nu organizez nunti si ei alergau dupa castiguri mari si cat mai putina munca. Eu nu mi-am dorit restaurant de nunti, mi-am dorit un loc cald unde sa vina oamenii sa manance o mancare gustoasa si gatita dupa toate canoanele, sa asculte o muzica buna si sa-si doreasca sa revina. Bun, dar nu aveam cu cine munci…am aflat de la doamnele bucatar despre ciorba baza, o aberatie din punctul meu de vedere. Am refuzat cu desavarsire aceasta falsa mancare si uite asa am mai pierdut niste bucatari.

Asa am ajuns de gatesc eu ciorbele, deserturile si felurile mai speciale. O fac cu drag, zilnic, fara sa mi se para o corvoada, dimpotriva. Partea negativa a situatiei este faptul ca afacerea nu sta pe picioarele ei, de multe ori am dus bani de acasa pentru salarii sau alte dari, dar nu pot renunta inca. Daca nu reusesc sa aduc clienti, nu mai am cum sa-l mai tin in viata si asta doare al naibii de rau.

Acum ca v-am spus problemele, va mai aduc la cunostinta urmatoarele: schema de personal este: 2 bucatari, 2 ajutoare, o femeie de serviciu, un sofer pentru livrari, 2 ospatari. Media venitului pe zi 300-400 lei. Acum spuneti-mi ce pot face? Din tot sufletul meu imi doresc sa mearga restaurantul…indiferent cat de mult am eu de muncit…”

După mesajul acesta au mai urmat două. Apoi am urcat în mașină și m-am dus la Botoșani. Istoria e mai lungă și-i puteți afla deznodământul în cartea ”#24centimetri”.