Confidenţialitate


Scooterson – un scuter inteligent dezvoltat la Arad


Scooterson – un scuter inteligent dezvoltat la Arad

O echipă de ingineri şi designeri arădeni a construit un scuter electric foarte frumos şi foarte deştept, care se conectează la smartphone, care nu are nevoie de cheie ca să pornească, nici de pedale ca să accelereze şi care are o autonomie de până la 15 zile.

Se fac precomenzi începând de luna viitoare.

Se numeşte Scooterson şi arată ca o trotinetă super-fancy, cu roţi late.

E un kick scooter, ceea ce înseamnă că îmbină funcționalitățile unui scuter cu cele ale unei trotinete. Kick vine de la modul în care este pornit, prin împingerea din picior, ceea ce va stabili și viteza de funcționare. Scooterson înțelege cât de rapid vrei să mergi în funcție de cât de puternic împingi din picior. Are frâne,  iar viteza maximă e de 25 de kilometri pe oră.

Are aproximativ 35 de kilograme și, potrivit creatorilor, ar putea fi vândut cu 3.500 de euro, plus taxe. A luat medalia de aur la Salonul de Invenții Traian Vuia din Timișoara.

Scooterson e controlat fără mânere de accelerație și nici nu are cheie de contact, porneşte doar dacă se conectează prin bluetooth la smartphone-ul posesorului.

Roțile se blochează automat la oprire și dacă scuterul e mutat, îşi alertează proprietarul pe mobil. În plus, cu ajutorul GPS-ului inclus, proprietarii vor primi un avertisment și localizarea în caz de furt.

La putere maximă are o autonomie de 50 de kilometri, dar dacă e condus în Green Mode va avea o autonomie de 15 zile.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…