Confidenţialitate


Şcolile şi grădiniţele vor fi închise în ziua vizitei Papei la Bucureşti


Şcolile şi grădiniţele vor fi închise în ziua vizitei Papei la Bucureşti

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) anunță că vor fi suspendate orelor de curs în toate unitățile de învățământ preuniversitar, de stat și particular, în ziua de vineri, 31 mai 2019, școlile urmând să analizeze și să anunțe dacă suspendă cursurile și joi, pe 30 mai.

“Urmare a vizitei Sanctității Sale, Papa Francisc, din 31 mai 2019, la București, Comandamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului București împreună cu Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar București, în urma consultărilor comune din data de 27 mai 2019, au propus suspendarea orelor de curs în toate unitățile de învățământ preuniversitar, de stat și particular, în ziua de 31 mai 2019”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), remis MEDIAFAX.

Unitățile de învățământ au însă posibilitatea de a analiza oportunitatea suspendării orelor de curs și în data de 30 mai 2019, cu aprobarea consiliilor de administrație.

Aceste unități vor informa în scris Inspectoratul Școlar al Municipiului București, până miercuri, 29 mai 2019.

Lista nominală a școlilor aflate în această situație va fi afișată public pe siteul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, www.ismb.edu.ro, în data de 29 mai 2019.

Accesul pentru pelerini la evenimentele publice la care va participa Papa Francisc în România se va face după trecerea prin filtrele de securitate, a transmis Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”. Pelerinilor li s-a recomandat să ajungă din timp la zonele de acces.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie și va fi prezent la București, Iași, Blaj și Șumuleu Ciuc.

Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcția București – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa merge la Palatul Prezidențial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita la președintele României și întâlnirea cu premierul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic.

La 15.45, Papa Francisc va merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întrevederea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanții Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei și a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.


Ultimele stiri
Gorj. Peste 800 de oi ale unui fermier vor fi eutanasiate după ce au fost confirmate cu variolă…

CE Natație. David Popovici ajunge în semifinalele probei de 100 metri liber cu cel mai bun timp

Centrala de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat după ce Dunărea a scăzut cu încă 3 centimetri

Cutremur Columbia: Peste 130 de oameni și-au pierdut viața, aproape 500 au fost răniți | AUDIO

Căsuțe pentru pisicile comunitare din Arad. Primăria le va oferi gratuit asociațiilor de proprietari | AUDIO

Radu Miruță, vizită la unităţile de producţie ale Otokar şi Rheinmetall de la Mediaș: „Este un lucru sănătos…

Nivelul Dunării continuă să scadă. Apele Române recomandă noi lucrări de dragare. Ar fi nevoie să plouă două-trei…

Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…

Columbia: Cel puțin 50 de oameni au murit după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit vestul…

Președintele interimar al CNA, după incidentul de la Cluj: „Instituțiile din România ar trebui să se comporte în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează