Confidenţialitate


Școala Altfel: 41 de elevi, în vizită la Guvern


Școala Altfel: 41 de elevi, în vizită la Guvern

Un grup de 41 de elevi din clase primare şi liceu a vizitat, miercuri, Palatul Victoria.

Ei au fost invitaţi în sala în care se ţin şedinţele Executivului, unde s-au aşezat pe scaunele miniştrilor, unul dintre ei fiind luat în braţe de premierul Sorin Grindeanu.

”Cred că ne aducem aminte cu toţii replica din «Micul Prinţ» că oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi e obositor pentru copii să le tot dea tot timpul explicaţii. Aşa că astăzi am hotărât să inversăm locurile. Facem o remaniere totală. Ştefan îmi ţine locul. Sunt convins că în perioada următoare se vor găsi fonduri pentru dulciuri nelimitate şi pentru jucării. Eu vreau să le doresc tuturor sărbători fericite, Paşte fericit, să se gândească, când o să ajungă într-adevăr la masa Guvernului la noi când o să fim pensionari. Mi-aş dori să ne revedem”, le-a spus premierul Sorin Grindeanu elevilor.

Unul dintre ei, care stătea pe scaunul ministrului Agriculturii, Petre Daea, a ţinut să le reamintească celor prezenţi o replică a acestuia din şedinţa de guvern din 2 martie, când a fost întrebat despre situaţia acordării subvenţiilor pentru fermieri şi a afirmat că speră că ”în 31 martie să avem numai situaţii neclare”.

”Domnule prim-ministru, data de 31 martie este exactă şi misiunea de asemenea”, a afirmat elevul, fiind aplaudat de cei prezenţi.

La final, elevii mai mici, care învaţă la Liceul Marin Preda, au primit cărţi cu poveşti, iar cei mai mari, de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, au primit câte un dicţionar explicativ al limbii române, declarându-se încântaţi de vizita de la Palatul Victoria.

Foto: guv.ro


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează