Confidenţialitate


Schimbările climatice sporesc episoadele de vreme extremă


Schimbările climatice sporesc episoadele de vreme extremă

Numărul episoadelor de vreme extremă la nivel global este în creştere ca rezultat al încălzirii globale, potrivit unui studiu efectuat de o echipă internaţională de cercetători.

Circa două treimi din suprafaţa de uscat a Terrei vor fi afectate de un hidroclimat ”mai umed şi mai variabil” pe o scară temporală zilnică până la multianuală, ceea ce presupune variaţii mai mari între extremele de umezeală şi de secetă, au precizat autorii pentru revista Science Advances.

Oamenii de ştiinţă au avertizat totodată că o treime din suprafaţa de uscat a globului va deveni mai secetoasă.

Un număr mai mare de episoade de precipitaţii extreme presupune un pericol suplimentar pentru infrastructură şi societate în general, potrivit echipei internaţionale de cercetători conduse de Wenxia Zhang, de la Academia de Ştiinţe din Beijing.

Mai presus de orice, încălzirea globală determină un grad mai mare de dezechilibru climatic – ”mai multe extreme atât în condiţii de umiditate, cât şi de secetă”.

”Ciclul hidrologic se intensifică odată cu încălzirea climei, precipitaţiile medii globale sporind cu 1% până la 3% la fiecare creştere cu un grad a temperaturii aerului de la suprafaţă”, se mai spune în studiul care are la bază o evaluare a unor cercetări anterioare.

Cu toate acestea, tendinţa nu este uniformă, iar precipitaţiile extreme ar putea spori şi mai mult dacă atmosfera din regiunile respective conţine suficientă apă.

Vremea din regiunile mai umede, cum sunt regiunile din India afectate de muson, va deveni probabil mai variabilă, se mai spune în studiu, cu o creştere a episoadelor de precipitaţii abundente, printre alte consecinţe.

În timp ce studiul preconizează că vremea va deveni mai aridă în circa o treime de regiuni, acest fenomen nu va afecta toate ţările în acelaşi fel.

Potrivit cercetării, Europa de sud-vest şi sudul Africii sunt zone mai uscate, unde probabilitatea ca vremea să fluctueze mai mult este mai mare, exacerbând riscul de secetă şi penuria de apă.

Regiunea mediteraneană devine de asemenea mai aridă, iar zona Amazonului va primi mai puţine precipitaţii.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…