Confidenţialitate


Scandal în Comisia de apărare din Senat. Proiectul privind limitarea mandatelor șefilor serviciilor, amânat. Emanuel Ungureanu: „Sunteți subordonații serviciilor!” | AUDIO


Scandal în Comisia de apărare din Senat. Proiectul privind limitarea mandatelor șefilor serviciilor, amânat. Emanuel Ungureanu: „Sunteți subordonații serviciilor!” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Scandal în comisia de apărare din Senat: aleșii au amânat pentru săptămâna viitoare dezbaterea proiectului care limitează mandatelor șefilor serviciilor. Decizia a fost luată prin vot, la propunerea AUR, deși, la începutul ședinței, se stabilise că va fi dezbătut proiectul, dar nu se va da un vot, pentru că lipsește raportul din partea comisiei pentru controlul SIE.

Inițiatorul proiectului, deputatul USR, Emanuel Ungureanu a ieșit nervos din sală: „Sunteți subordonații serviciilor! Slugile lor! Sunteți slugi”, a spus acesta, care a amintit că proiectul e blocat de doi ani la Parlament.

Unii parlamentari au propus ca Emanuel Ungureanu să fie sancționat. I-a luat apărarea colegul de partid, senatorul USR, Sorin Șipoș.

„Haideți că suntem deja penibili”, a spus senatorul USR, Sorin Șipoș

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Atitudinea domnului deputat inițiator este inacceptabilă. Să jignească membrii comisiei. Eu cred că nu are ce să mai caute la această comisie”, a spus un senator.

„Conform regulamentului, domnule președinte, vă solicităm să aplicați prima sancțiune graduală domnului deputat, cea a avertismentului sau dumneavoastră decideți, dar aveți posibilitatea gradual, pe regulament, să aplicați sancțiuni”, a spus o senatoare.

„Colegul meu are o inițiativă legislativă din 2024 în sistem de urgență. Vine de fiecare dată aici și i se dă flit. Haideți că nu e chiar așa. Pentru că a îndrăznit să facă o astfel de inițiativă, îl sancționăm. Haideți că suntem deja penibili. Deja nivelul de tâmbălău s-a dus peste niște limite normale”, a reacționat senatorul USR, Sorin Șipoș

Comisia de apărare a fost condusă în ultimii ani de senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, pe care Emanuel Ungureanu a acuzat-o că „n-a mișcat nimic de doi ani de zile’’ în privința acestui proiect, deoarece a absolvit Academia SRI.

Fosta șefă a comisiei de apărare, Nicoleta Pauliuc, le-a spus colegilor din comisia de apărare că legea este prost scrisă și că are nevoie de amendamente

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Cred că fiecare dintre noi suntem de acord și suntem pentru limitarea mandatelor atunci când vorbim de zona de securitate. Eu personal sunt de acord cu limitarea, sunt de acord cu depolitizarea, dar nu sunt de acord cu o reformă pe jumătate. Din păcate, este un text incomplet care încalcă principiile de claritate și predictibilitate”, a spus senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc.

Adoptat tacit de Camera Deputaților în decembrie 2024, proiectul inițiat de USR prevede că șefii SRI, SIE, SPP și STS vor avea un mandat de patru ani care poate fi reînnoit o singură dată.

Proiectul a fost repus în discuție după ce Recorder a dezvăluit că Lucian Pahonțu, aflat de 21 de ani la conducerea Serviciului de Protecție și Pază a făcut parte din trupele fostei securități și la Revoluția din 1989 a participa la reprimarea violentă a manifestanților din revoluționarilor Piața Universității.


Ultimele stiri
Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează