Confidenţialitate


Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie după scandalul izbucnit la Maternitatea din Brașov | VIDEO


Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie după scandalul izbucnit la Maternitatea din Brașov | VIDEO

Sursa foto: IPJ Brașov

Scandal ieri în centrul Brașovului. Șapte persoane, cinci bărbaţi şi două femei, au fost duse la audieri după ce au făcut scandal pe stradă şi s-au bătut cu echipajele de poliție. Incidentul a avut loc în zona Maternităţii, în centrul istoric al orașului, iar echipajul de poliţie, aflat în patrulare, a fost sesizat de un trecător. La vederea poliţiştilor, cei implicaţi în scandal s-au urcat într-o maşină şi au plecat, însă au fost găsiți mai târziu în zona Centrului Civic. 

UPDATE 11:20. Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie pentru ultraj, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi complicitate

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie pentru ultraj, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi complicitate la aceste infracţiuni după scandalul de marţi după-amiază, din centrul istoric al municipiului Braşov, în care au fost implicate cel puţin şapte persoane, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

Conform Poliției, după scandalul de la Maternitate, cei trei ar fi agresat doi poliţişti aflaţi în patrulare în momentul în care aceştia au încercat să le ceară socoteală pentru că făceau scandal.

„La scurt timp după incident, cele șapte persoane, cinci bărbați și două femei, toate din județul Covasna, au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție. În cadrul audierilor și a materialului probator existent până în acest moment s-a stabilit faptul că trei dintre aceste persoane ar fi agresat fizic forțele de ordine imediat după momentul interceptării și, mai mult decât atât, s-ar fi susținut pentru a-și spori activitatea infracțională.

Astfel, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, față de cei trei bărbați, bănuiți de săvârșirea agresiunii, s-a dispus continuarea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, complicitate la ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice și s-a luat măsura reținerii acestora pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, a precizat miercuri IPJ Brașov.

Persoanele reținute urmează ca în cursul zilei de marți, 26 august, să fie prezentate unitații de parchet pentru dispunerea măsurilor corespunzătoare.

Știre inițială

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totul a pornit de la un conflict verbal între două paciente internate la Maternitatea Brașov. O remarcă legata de igiena personală ar fi declanșat un lanț de reacții care a degenerat rapid într-un scandal de proporții.

Soțul uneia dintre femei a venit la spital însoțit de mai multe persoane pentru a cere socoteală. Conflictul s-a mutat în exteriorul unității medicale, unde mai multe persoane au fost agresate.

Un apel la 112 a mobilizat forțele de ordine. Polițiștii au identificat duba în care se aflau cei implicați, iar la interceptare, mai multe persoane au coborât și s-au manifestat violent inclusiv față de echipajul de poliție, după care au încercat să fugă în diferite zone ale centrului istoric.

După zeci de minute de urmărire, toți cei șapte adulți implicați – cinci bărbați și două femei, din județul Covasna – au fost identificați și conduși pentru audieri.

 


Ultimele stiri
Reacția lui Elon Musk după ce Ucraina a acuzat că limitarea serviciilor Starlink a îngreunat operațiunile militare cu…

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles. Securitatea, prețurile la energie și bugetul UE pentru 2028–2034, pe agendă discuțiilor…

Cum arată lista miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu. 11 ministere, atribuite social-democraților | AUDIO

Nicușor Dan, despre atacurile repetate cu drone asupra unor nave în Marea Neagră: „O să existe o reacție.…

Liga de fotbal saudită a amânat trei meciuri după atacurile rebelilor houthi

Papa Leon, mesaj după operația la plămâni: „Vă rog să vă rugaţi pentru mine, aşa cum şi eu…

România în Direct. Va fi mai bine cu guvernul PeSeDan decât cu Bolojan?

Președintele Nicușor Dan și premierul Bulgariei se întâlnesc cu șeful NATO, la Bruxelles, pentru discuții despre securitatea la…

Camera Deputaților a prelungit termenul pentru contractele de finanțare prin programul Anghel Saligny | AUDIO

Constanta: Nava Artemis, trimisă în căutarea unei persoane observate plutind în apropierea unei platforme OMV Petrom | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează