Confidenţialitate


Șase drone au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele s-a prăbușit peste o casă | AUDIO


Șase drone au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele s-a prăbușit peste o casă | AUDIO

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Șase drone (posibil de proveniență rusească) au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele s-a prăbușit peste o casă. Din fericire, nu au existat victime. Autoritățile au evacuat zona de urgență.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit Ministerului Apărării din Republica Moldova, prima dronă a fost detectată în zona localităților Vinogradovca–Vulcănești, la aproape 1.500 de metri altitudine.

Apoi, ea a continuat să se deplaseze spre granița cu România, în zona dintre localitățile Colibași, raionul Cahul, și Vadul lui Isac. Alte cinci drone au fost observate apoi în zona localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești.

O dronă s-a prăbușit peste acoperișul unei case din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Potrivit presei de la Chișinău, drona a căzut pe o clădire dintr-o livadă. Este vorba despre casa paznicului respectivei livezi.

Persoanele din zonă au fost evacuate, iar perimetrul a fost izolat de polițiștii din Florești. Echipa Secției Tehnico-Explozivă a Poliției Republicii Moldova s-a deplasat la fața locului.

Pe coada dronei este marcată litera „Z”, însemnul de război al armatei ruse.


Ultimele stiri
Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează