Confidenţialitate


Salvamont: Zeci de apeluri în 24 de ore; au fost salvate 60 de persoane


Salvamont: Zeci de apeluri în 24 de ore; au fost salvate 60 de persoane

Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă că în ultimele 24 de ore au fost primite 61 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

“În cazul acestor intervenţii au fost salvate 60 de persoane. Dintre acestea, 20 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, au precizat, sâmbătă dimineaţă, pe Facebook, reprezentanţii dispeceratului.

S-au primit şi 39 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile, notează Agerpres.

“Salvamont România, prietenii dumneavoastră de nădejde de pe cărările munţilor, vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane şi vă invită ne fiţi alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, precizează salvamontiştii.


Ultimele stiri
A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează