Confidenţialitate


Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie


De la 1 ianuarie salariul minim ar fi trebuit majorat de la 1.050 lei la 1.200 lei, anunțase anterior guvernul Ponta.

Acum, ministrul Finanţelor, Anca Dragu spune că este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri asupra competitivităţii României şi al mediului privat, unde este posibilă o migrare spre economia gri sau neagră.

“Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României”, a declarat Dragu vineri seara, la o întâlnire cu jurnaliştii.

“Degeaba vrem noi să impulsionăm economia cu un pachet atât de generos fiscal, pe care am făcut eforturi semnificative să-l introducem în buget, dacă luăm o măsură care să distrugă mediul privat, impactul ar putea fi pe zona privată”, a spus Dragu.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu