Confidenţialitate


BARCELONA: Sagrada Familia, redeschisă


BARCELONA: Sagrada Familia, redeschisă

Catedrala Sagrada Familia a fost redeschisă, într-o primă fază pentru cadrele medicale care au fost în prima linie a luptei cu coronavirusul, relatează Reuters.

Vizitatorii au putut face fotografii după ce arhiepiscopul Barcelonei, Juan Jose Omella, i-a însoțit într-un tur al bisericii.

Proiectată de arhitectul Antoni Gaudi, basilica a fost închisă acum aproape patru luni. Însă, pentru următoarele două weekend-uri, edificiul va fi deschis doar lucrătorilor din domeniul sănătății, poliției și ONG-urilor.

Scopul este recunoașterea și omagierea locuitorilor din Barcelona, ​​„în special celor care au fost în prima linie, care luptă și lucrează pentru a preveni Covid-19”, se arată într-o declarație de pe site-ul basilicii.

„Este pentru prima dată când am fost și pentru mine reprezintă un cadou, un cadou pentru efortul și orele pe care le-am depus în ultimele luni, așa că sunt recunoscătoare”, a spus Virginia Martinez, medic în orașul Terrassa. “Este o recunoaștere a muncii noastre și ce este mai bine decât vizitarea unui monument ca acesta?”.

O a doua etapă va permite accesul gratuit al locuitorilor Barcelonei, iar abia într-o a a treia etapă acceesul turiștilor autohtoni și străini va fi permis.

Început în 1882, Sagrada Familia este a șasea cea mai vizitată atracție turistică din lume, potrivit TripAdvisor.

Spania a înregistrat 205.545 de cazuri de coronavirus și 28.385 de decese, conform datelor ministerului sănătății, ceea ce o face una dintre țările cele mai afectate din Europa.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează