Confidenţialitate



Să presupunem că n-ai televizor. Ți-ai mai cumpăra?


Să presupunem că n-ai televizor. Ți-ai mai cumpăra?

Războiul televizorului cu internetul este de pe acum câștigat, sunt convins de asta, dar, în același timp, am unele dubii în legătură cu aspectele pozitive ale acestui fenomen.

Comparând audiențele zi de zi, vă spun că acum tendința este clară, cei care au până în 45 de ani sunt tot mai rar prin fața televizoarelor, pentru că acesta este tot mai redundant. Programele de știri îți spun, în cele mai multe cazuri ceva ce ai mai citit pe undeva pe internet, dacă ești interesat de știri. Filmele de la tv deja le-ai văzut de pe torenți, sau de pe site-urile specializate, contra unui abonament modic. Asta dacă sunt producții HBO, dacă sunt altceva, oricum la tv rareori vezi un film în prima difuzare. În plus, pe internet vezi filmele când vrei tu, fără pauze infernale de publicitate, plasate în cel mai enervant mod, după un teasing artificial, creat special pentru a introduce publicitatea.

Rareori divertismentul e de calitate la tv, iar pe internet oricum găsești mult mai mult divertisment și de proastă și de bună calitate. Îți alegi tu.

Pe de altă parte…. Tu cel care mănânci pe internet, trăiești pe internet, comunici cu prietenii pe rețele de socializare și îți lași copilul cu o tabletă drept dădacă,te crezi mai deștept, mai informat, mai evoluat decât părinții tăi? Poate că și ești, nu contează, ceea ce contează cu adevărat este să te simți mai deștept. Și asta pentru că acest tip de atitudine îți crează de fapt nu numai dependenţă, dar şi apetenţa pentru manipulare, ajungi să sharuiești tot felul de teorii conspirative, ajungi de exemplu să te crezi dac și să simți, efectiv să simți că americanii, bubulii și masonii au conspirat împotriva ta ca să te simți doar român, doar needucat sau doar exploatat. De ce să-ți vaccinezi copilul dacă o vedetă îți spune pe internet să nu o faci? La televizor nu o lasă să spună asta, dar internetul este liber.

De ce să nu ai acces nelimitat la filme porno, la vulgarități, sau la icoane dacă asta vrei tu…la absolut orice oră din zi sau din noapte? Nu asta înseamnă libertate totală!? Televizorul are reguli și e limitat.

Nici măcar nu-l poți folosi în mașină, în timp ce conduci, pe când internetul… cu internetul poți face orice, inclusiv să urmăreşti filme în trafic, dacă asta vrei.

Azi, la România în Direct, să presupunem că n-ai televizor. Ți-ai mai cumpăra?

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-sa-presupunem-ca-n-ai-televizor-ti-ai-mai-cumpara-19-octombrie-2015


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează