Confidenţialitate


S-a lansat aplicația Radarul Deltei Dunării


S-a lansat aplicația Radarul Deltei Dunării

De azi a devenit funcțională aplicația Radarul Deltei Dunării, un proiect realizat la inițiativa Asociației ”Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării” cu suportul Administrației Rezervației Biosferei Deltei Dunării – ARBDD.

Cu ajutorul acesteia, orice turist sau localnic poate monitoriza personal, accesul autovehiculelor si al ambarcatiunilor în Biosfera Delta Dunării.

”Practic, aplicația Radarul Deltei Dunării reprezintă un instrument civic, aflat la îndemâna fiecărui utilizator, cu ajutorul căreia poate interveni și preveni rapid, cu un efort minim de timp în combaterea pescuitului ilegal din Delta Dunării, dar succesul acesteia depinde în mare măsură, de fiecare dintre noi, turiști sau localnici, de modul în care societatea civilă se va implica activ pentru a proteja această Rezervație a Biosferei, a doua delta europeană, ca dimensiune.

Cred că numai printr-o responsabilizare a societății civile, prin creșterea gradului de transparență și implicare activă putem vorbi de o eficientizare a procesului de combatere a pescuitului ilegal.

Important este să putem crește considerabil numărul de observatori voluntari, care pot monitoriza și semnala eventualele nereguli sesizate in Delta Dunarii”, explică Delia Popescu, coordonatul de proiecte din cadrul Asociației ”Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării”.

Inițiatorul acestei aplicații își propune ca, în următoarea etapă, Radarul Deltei Dunării să permită posibilitatea de a încărca în aplicație fotografii sau de a semnala GeoLocation evenimentele din Delta Dunării.

Cum funcționează aplicația Radarul Deltei Dunării

Odată instalată pe telefonul mobil, aplicația permite oricărei persoane, care observă o ambarcațiune ce este susceptibilă de braconaj, să poată verifica imediat, după numărul de înmatriculare sau numele ambarcațiunii, dacă aceasta are permis de acces în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Aceeași procedură este valabilă și pentru verificarea permisului unui autovehicul, prin simpla introducere a numărului de înmatriculare.

În funcție de datele introduse, aplicația Radarul Deltei Dunării afișează două variante de răspuns: ”Există permis valabil!” sau ”Nu există permis valabil!”

În situația în care, după verificarea numărului de înmatriculare al ambarcațiunii sau al autovehiculului, utilizatorul constată că nu există permis de acces, se recomandă semnalarea acestui caz la TEL VERDE, la numărul: 0.800.827.233 (0.8008.ARBDD), un serviciu telefonic, non-stop, dedicat sesizării problemelor din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD).


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…