Confidenţialitate


S-a dat alarma in aceasta dupa-amiaza in Marea Britanie (AUDIO)


Unul dintre pasageri a povestit pentru BBC că s-a speriat atunci când a văzut avionul de vânătoare care îi escorta, dar toți cei aflați în avion au încercat să își păstreze calmul.

Timp de aproape o jumătate de oră, aeroportul din Manchester a fost închis. Niciun avion nu a putut să aterizeze ori să decoleze aici, iar unele zboruri au fost redirecționate către aeroportul din Liverpool.

Avionul a fost dus apoi într-o zonă specială, izolată, iar călătorii au fost debarcați. Din fericire, a fost doar o alarmă falsă. Poliția din Manchester a reținut deja un bărbat suspectat că a dat alarma cu bombă. Orarul mai multor zboruri a fost însă dat peste cap.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează