Confidenţialitate


Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei. În Piaţa Roşie, Igor Dodon a stat la dreapta lui Vladimir Putin


Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei. În Piaţa Roşie, Igor Dodon a stat la dreapta lui Vladimir Putin

În Rusia, zeci de mii de soldați au defilat în marile orașe pentru a marca sfârțitul celui de-al doilea Război Mondial și înfrângerea Germaniei naziste, exact acum 72 de ani.

În discursul său, președintele Vladimir Putin le-a spus militarilor că Rusia nu poate fi înfrântă, iar tradiția și loialitatea față de țără trebuie să prevaleze.

La tradiționala paradă din Piața Roșia, Armata Rusă a defilat cu cele mai puternice dar și cele mai noi echipamente: artilerie grea și mașini de luptă. Crainicul a anunțat  că anul trecut, Armata a primit aproape 500 de vehicule și 40 de nave de luptă.

În schimb,  avioanele nu au mai fost ridicate de la sol, deși organizatorii anunțaseră că pe cerul Moscovei vor putea fi văzute în premieră,  aparatele Suhoi Su-30SM, cu multe misiuni  în războiul din Siria.

La ceremonia de 9 mai a fost invitat un singur președinte străin, cel al Republicii Moldova. În timpul defilării, Igor Dodon a stat tot timpul primul în dreapta lui Vladimir Putin, liderul moldovean apărând astfel în toate cadrele transmise de televiziunile din Rusia.

Dodon este adeptul apropierii de Rusia, în timp ce premierul moldovean pledează pentru o apropiere rapidă și mai consistentă de Uniunea Europeană.

În timpul defilării, crainicul militar a ținut să le spună concetățenilor că misiunile Armatei ruse au câștigat inimile și respectul poporului sirian, popor obligat să fugă din țara sa din cauza războiului care din 2011 a dus la sute de mii de victime.


Ultimele stiri
A fost găsit băieţelul de 5 ani, dat dispărut în Sibiu

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”

Germania vrea ca TikTok să treacă sub control european în interiorul UE | AUDIO

Summitul B9: 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat şi de guvern, la Palatul Cotroceni. Nicușor…

Irak şi Pakistan au încheiat acorduri energetice cu Iranul pentru transportul de petrol şi gaze prin strâmtoarea Ormuz…

România va accesa peste jumătate de miliard de euro prin noile granturi SEE şi norvegiene. Dragoş Pîslaru: cea…

Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Inflația în aprilie, peste 10%. Datele INS | AUDIO

Sibiu: Au fost reluate căutările copilului de cinci ani dispărut din Sebeșu de Jos | GALERIE FOTO