Confidenţialitate


Rusia expulzează 20 de diplomaţi cehi


Rusia expulzează 20 de diplomaţi cehi

Moscova a anunţat că 20 de angajaţi ai ambasadei cehe sunt “persona non grata” şi trebuie să părăsească Rusia până la sfârşitul zilei de luni, relatează AFP.

Kremlinul a promis anterior măsuri de retorsiune după expulzarea de către Cehia a 18 diplomaţi ruşi, acuzaţi de spionaj.

“Ambasadorul Cehiei în Rusia, Pivonka, a fost convocat”, se precizează într-o declaraţie.”L-am informat ferm despre protestul nostru după actul neprietenos al autorităţilor cehe împotriva personalului reprezentanţei diplomatice ruse la Praga”.

Sâmbătă, autorităţile cehe au anunţat expulzarea a 18 diplomaţi ruşi implicaţi, potrivit serviciilor de informaţii cehe, în sabotarea unui depozit de muniţie de la Vrbetice în 2014, explozie în care şi-au pierdut viaţa două persoane.

Tot sâmbătă, poliţia cehă a mai anunţat că este în căutarea a doi cetăţeni ruşi implicaţi în explozie, posesori ai unor paşapoarte având numele celor doi suspecţi implicaţi în cazul otrăvirii fostului agent dublu Serghei Skripal în Marea Britanie, în 2018.

Autorităţile de la Moscova au declarat că acest caz ‘poartă marca’ Washingtonului.

“În dorinţa de a face pe plac Statelor Unite după sancţiunile americane împotriva Rusiei, autorităţile cehe şi-au depăşit chiar stăpânul”, a declarat, duminică, Ministerul rus de Externe.

În această săptămână, Statele Unite au anunţat sancţiuni şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi ca măsuri de represalii pentru ceea ce Washington consideră a fi o intervenţie rusă în alegerile americane de anul trecut, un atac cibernetic masiv, precum şi alte activităţi ostile.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează