Confidenţialitate


Rusia ar urma să adopte noi măsuri pentru ca oamenii să poată pleca din țară doar cu programare


Rusia ar urma să adopte noi măsuri pentru ca oamenii să poată pleca din țară doar cu programare

Parlamentul Rusiei intenționează să adopte mai multe modificări legislative, astfel încât oamenii să poată pleca din țară doar cu programare prealabilă la autorități. Măsura nu este prevăzută într-o lege nouă, ci sunt mai multe amendamente aduse unei legi privind activitățile rutiere în Rusia care obligă autoritățile să păstreze data și ora trecerii granițelor cu mașina.

Zvonurile privind decretarea unei noi mobilizări s-au întețit în ultima perioadă, în ciuda negărilor Kremlinului și Ministerului rus al Apărării.

Propunerile au fost făcute de șeful Comisiei de transport din Duma de Stat și ar urma să se aplice de la 1 martie, timp de un an.

Cei care vor să plece din Rusia cu mașina vor trebui să se înregistreze, să aleagă o dată și o oră liberă pentru călătorie, urmând apoi să primească o confirmare prin SMS și email.

Autoritățile ruse spun că proiectul e conceput în primul rând pentru sectorul comercial, pentru camioane grele, chiar dacă el se va aplica și persoanelor fizice, cetățeni ruși, străini și apatrizi.

Ca să liniștească populația, având experiența exodului de la precedenta mobilizare parțială, oficiali din Duma de Stat susțin că după apariția acestor modificări nu vor fi închise granițele.

Însă alți oficiali ruși de rang înalt au propus diferite măsuri de pedepsire a celor care au părăsit țara în ultimele luni.

Chiar Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, a anunțat că se fac liste cu cei plecati din țară, aceștia riscând să își piardă mașinile lăsate la graniță pentru a trece mai rapid pe jos.

Foto: Shutterstock

Citește și: Demisii în lanț în Ucraina, în urma unor suspiciuni de corupție. Oficialii nu mai au voie să iasă din țară pentru călătorii personale, anunță Zelenski


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează