Confidenţialitate


Rusia: A fost eliberată una dintre membrele trupei Pussy Riot


O instanță din Moscova a eliberat-o astăzi pe Ekaterina Samusevici, una dintre componentele trupei punk Pussy Riot: ea fusese condamnată la doi ani de pușcărie împreună cu alte două colege. Ele înregistraseră în februarie un clip video în cea mai importantă catedrală a capitalei ruse.

În vârstă de 30 de ani, Ekaterina Samusevici făcuse recurs pentru că a fost dată afară din catedrala cu pricina înainte de-a fi apucat să apară în clip. Cântecul incriminat se inspiră dintr-o rugăciune ortodoxă – membrele trupei o ‘imploră’ pe Fecioara Maria să scape Federația Rusă de Vladimir Putin.

Celelalte două tinere care au fost condamnate în acest caz refuză să se declare vinovate – ele insistă că mesajul cântecului este unul politic și că nu au avut de gând să insulte credința ortodoxă.

Încarcerarea lor a fost intens criticată în Occident, dar sondajele de opinie făcute în Rusia arată că cetățenii Federației sunt de acord cu sentința: 43% dintre ei consideră chiar că pedeapsa a fost prea blândă.

Premierul Dmitri Medvedev a declarat că o sentință cu suspendare ar fi fost suficientă în acest caz. Săptămâna trecută, președintele Putin, însă, s-a pronunțat în favoarea judecătorilor. Hotărârea lor a fost corectă, susține liderul de la Kremlin, pentru că ‘nu poți submina valorile noastre morale și să distrugi astfel țara’.


Ultimele stiri
Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…

Digitalizarea în sistemul public. Președintele Comisiei pentru Comunicații și Tehnologie din Senat susține că statul mai are mult…

Dezbaterea pe bugetul ANCOM. Cheltuieli crescute cu 300%, în locul economiilor cerute de Guvern, reclamă USR. Radu Mihaiu:…

Facturi diminuate pentru Bucureșteni dacă apa caldă și căldura nu se încadrează în paramentrii din contract, prevede un…

București: Accident rutier cu patru mașini, în zona Pod Europa. O femeie și-a pierdut viața