Confidenţialitate


Rugby: România învinge Portugalia şi se menţine în cel de-al doilea eşalon valoric european


Rugby: România învinge Portugalia şi se menţine în cel de-al doilea eşalon valoric european

Naţionala de rugby a României a învins, sâmbătă, reprezentativa Portugaliei cu scorul de 36-6 (22-3), într-o partidă disputată pe Arena Zimbrilor din Baia Mare.

Întâlnirea, care s-a disputat în faţa unui stadion arhiplin, a fost dominată de ”Stejari” de la un capăt la altul, ei bifând cea de-a 22-a victorie în confruntările directe cu lusitanii, relatează Agerpres.

În minutul 73 al meciului întreg stadionul şi toţi jucătorii l-au aplaudat pe Valentin Ursache, când acesta a fost înlocuit, el despărţindu-se odată cu acest joc de prima reprezentativă pentru care a evoluat de 66 de ori.

România şi Portugalia s-au confruntat în urma deciziei World Rugby de a descalifica naţionala noastră de la Cupa Mondială 2019 din Japonia şi de a o penaliza cu 25 de puncte ca urmare a folosirii unui jucător neeligibil în partidele de calificare. ”Stejarii” au ajuns astfel pe ultimul loc al clasamentului Rugby Europe Championship 2018 şi obligaţi să joace barajul cu Portugalia, care câştigase Rugby Europe Trophy 2018, al treilea eşalon valoric.

Datorită succesului înregistrat, România va evolua şi în sezonul următor în cel de-al doilea eşalon valoric european, Rugby Europe International Championship.


Ultimele stiri
România, cel mai mare deficit bugetar din UE în trimestrul al doilea din 2026. De ce poate fi…

INTERVIU. Ce măsuri se discută la Ministerul Educației după recentele violențe din școli. Ministrul Sorin Ionescu: „Pe termen…

România în Direct. Revolta noii generații. Ce șanse are un tânăr în România?

Poate fi pus în practică programul „Școală de la 08:00 la 17:00”? Alexa Stănescu, de la Edupedu: „Nu…

CEDO a respins plângerile unor judecători privind plata incompletă a despăgubirilor salariale de către statul român. Decizia este…

Epidemia de Ebola din Congo s-a extins în alte patru țări. Peste 4.600 de congolezi infectați și-au pierdut…

Polonia: Ministrul Afacerilor Digitale acuză platformele de socializare că nu combat suficient dezinformarea: inacțiunea le transformă în „aliați…

Iran: O studentă de 23 de ani riscă să fie executată pentru o postare despre profetul Mahomed. Tânăra,…

Italia: Zeci de muncitori, inclusiv români, exploatați de o rețea infracțională destructurată de Garda Financiară din Trento |…

România are doi miniștri la Educație. Jurnalista Alexa Stănescu: Costreie a cerut explicit un ministru pentru preuniversitar. Care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează