Confidenţialitate


ROXEN: “Până să se aleagă cele 5, am trecut prin zeci de piese”


ROXEN: “Până să se aleagă cele 5, am trecut prin zeci de piese”

Prezentă în Clubul de Seară, cu Toader Păun, Roxen a pus într-un plic 3 piese pe care artista și-ar dori să le interpreteze, plicul urmând a fi deschis pe 1 martie, după ce se anunță oficial melodia cu care cântăreața de doar 20 de ani se va duce la Rotterdam.

Procesul de selecție al melodiei pentru Eurovision a fost unul destul de complicat, la care au muncit, pe lânga Roxen, compozitori cu nume sonore ale industriei muzicale din România, tânăra artistă spunând că au fost compuse zeci de piese: “Inclusiv în tabăra de compoziție, cred că s-au compus în jur de 20 de melodii” , iar “până să se aleagă cele 5, am trecut prin zeci de piese”.

“Dacă nu aș fi fericită, nu aș putea să fac față acestui haos pe care îl am înăuntru.” este concluzia la care a ajuns Roxen, după toată perioada în care a muncit enorm.

Astăzi, la ora 20:00, se vor anunța cele 5 piese care au intrat în “finala” pentru Eurovision. Dintre cele 5, melodia pe care Roxen o va interpreta la Eurovision va fi aleasă pe 1 martie.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează