Confidenţialitate


Roxana Mînzatu, despre casa din centrul Brașovului: „Am declarat întotodeauna că este singura mea locuință. Scopul familiei a fost să fie întabulată, să plătim taxe la primărie și să o am în declarația de avere”


Roxana Mînzatu, despre casa din centrul Brașovului: „Am declarat întotodeauna că este singura mea locuință. Scopul familiei a fost să fie întabulată, să plătim taxe la primărie și să o am în declarația de avere”

Viitoarea vicepreședintă a Comisiei Europene, Roxana Mânzatu, a cumpărat de la stat o casă în centrul Brașovului cu 17.000 de euro. Este vorba despre un monument istoric naționalizat pe care, mai mult, l-ar fi extins fără autorizație. Comisarul european desemnat al României a precizat că este vorba despre locuința în care s-a născut și pentru care părinții săi au plătit chirie la stat. O casă care a avut și are în continuare, spune Roxana Mînzatu, trei dormitoare și pe care soțul său a întabulat-o în 2012-2013. „Plătim impozit. Este întabulată în cartea funciară, cu acte. Este scoasă de la monumente istorice”, a explicat Roxana Mînzatu.

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat al României, despre casa din centrul Brașovului: „Am declarat întotodeauna că este singura mea locuință. Scopul familiei a fost să fie întabulată, să plătim taxe la primărie și să o am în declarația de avere”

  • „Este vorba despre locuința în care m-am născut. Noi am fost chiriași. Părinții mei au fost chiriași la stat.
  • În această locuință a murit fratele meu. 
  • Despre un astfel de imobil vorbim. Singuul pe care a l-a familia mea în chirie. Mama a fost femeie de serviciu, tata șofer. În această casă am crescut.
  • Trei dormitoare avea și înainte, trei dormitoare are și acum. Cum locuim trei inși… Soțul meu s-a ocupat de toate demersurile. În 2012-2013 soțul meu a întabulat-o. Plătim impozit. Este întabulată în cartea funciară, cu acte. Este scoasă de la monumente istorice.
  • Soțul meu a făcut demersurile după cumpărarare. Noi am stat într-o clădire de 60 de metri pătrați, undeva în spatele curții. Am declarat întotodeauna că este singura mea locuință. Scopul familiei a fost să fie întabulat, să plătim taxe la primărie și să o am în declarația de avere.
  • Puteți cere de la Ministerul Culturii toate detaliile”.

Soții Mînzatu susțin că nu au avut nevoie de aprobarea Ministerului Culturii pentru extindere pentru că ar fi declasat imobilul din categoria monumentelor istorice

În 2009, politiciana a cumpărat casa din centrul Brașovului  în care a locuit timp de mai mulți ani cu chirie – un monument istoric naționalizat pentru care ar fi plătit 17 mii de euro.

Roxana Mânzatu a dat un avans de 24 de mii de lei, apoi a plătit rate de 400 de lei timp de 10 ani, potrivit unei investigații Snoop.ro. Viitoarea vicepreședintă a Comisiei Europene ar fi extins apoi locuința de la 56 la puțin peste 130 de metri pătrați fără să aibă autorizație de la Ministerul Culturii.

Instituția le-a răspuns jurnaliștilor site-ului de investigații că nu a existat un aviz pentru această lucrare.

Pe de altă parte, soții Mînzatu susțin că nu au avut nevoie de aprobarea Ministerului Culturii pentru extindere pentru că ar fi declasat imobilul din categoria monumentelor istorice. Totuși, nu au prezentat jurnaliștilor niciun document în acest sens.

Roxana Mânzatu, comisarul european desemnat al României, va fi audiată săptămâna viitoare de comisiile Parlamentului European.

Autori: Laura Dori și Claudia Cociug

Sursa foto: Inquam Photos / Saul Pop

Citește și: Cine este Roxana Mînzatu, desemnată de Ursula von der Leyen pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene | AUDIO


Ultimele stiri
Cerealele din Europa, pline de substanțe chimice: Concentrațiile sunt de 100 de ori mai mari decât în apa…

București: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o motocicletă în Pasajul Unirii

Ucraina acuză Rusia că trimite copii ucraineni din teritoriile ocupate în tabere de „reeducare” din Coreea de Nord…

Portretul lui Moș Nicolae: cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…

Care este culoarea anului 2026 și ce semnificație are, conform Institutului Pantone | AUDIO