Confidenţialitate


Românii din diasporă vor să aducă steagul Uniunii Europene înapoi în România


Românii din diasporă vor să aducă steagul Uniunii Europene înapoi în România

Mai multe comunități de români din diaspora vor să facă un gest simbolic: să aducă Steagul Uniunii Europene înapoi în România.

Practic, steagul Uniunii Europene va fi predat prin ștafetă de la Bruxelles, va trece prin mai multe țări și apoi prin mai multe orașe din România…până va ajunge la Guvern. 

La două zile după ce a fost învestit oficial cabinetul Dăncilă, platforma 100, condusă de fostul premier Dacian Cioloș, atrăgea atenția asupra faptului că  într-o poză oficială a Guvernului României, nu era steagul Uniunii Europene.

Asta în condițiile în care premierul Dăncilă a fost europarlamentar timp de 9 ani, iar România se pregătește să preia Preşedinţia Consiliului UE anul viitor.

Greșeală de protocol sau mesaj clar privind direcția României în Uniunea Europeană, s-au întrebat mulți.

Fotografia nu poate fi găsită în secțiunea „galerie foto” a  site-ului Guvernului României, însă apare într-un format mai mic la o altă știre.

Guvernul nu a dat însă nici un răspuns oficial acestor speculații.

În schimb, un mesaj simbolic vrea să transmită comunitatea de români din diaspora.

Sâmbătă, 17 februarie, un grup de români va pleca de la Zurich, spre Bruxelles, unde se va întâlni cu câțiva europarlamentari pentru a primi un steag al Uniunii Europene.

Inițiativa are două etape: Sorin Bobiș ne povestește care va fi traseul.

„Din Bruxelles va merge la Strasbourg, München, Viena, Budapesta și va intra în țară. În orașele acestea există grupuri de protestatari care s-au organizat de-a lungul anului trecut, vor prelua steagul. Steagul va ajunge la data de 24, la granița cu România, de unde va fi întâmpinat de cei din țară și de acolo preluat și dus prin Oradea, Cluj, Alba Iulia, Roșia Montană, Arad, Timișoara, Deva, Sibiu, Brașov, Ploiești și în final va ajunge în București.” spune Sorin Bobiș, unul dintre inițiatorii proiectului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Steagul va fi dus cu mașina, pe jos, cu trenul sau cu alte mijloace de transport, speră inițiatorii.

„Am vrea să fie cât mai divers modul acesta de transportare a steagului, plecând de la mașină, pe jos, cu trotineta, cu bicicleta, cu motocicleta, cu căruța, cu tractorul. Lăsăm libertate totală fiecăruia să se gândească la ceva interesant care să facă acțiunea să fie mai dinamică, mai interesantă.” adaugă Sorin Bobiș.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În final pe 6 martie, steagul va fi predat Guvernului României de românii voluntari care vor să transmită un mesaj către guvernanți: că țara noastră este totuși membră a UE de 11 ani.

Varianta audio a materialului, Alexandra Stănescu:

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…