Confidenţialitate


Românii ce poartă numele Sfântului Gheorghe își sărbătoresc onomastica


Românii ce poartă numele Sfântului Gheorghe își sărbătoresc onomastica

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este prăznuit în fiecare an la 23 aprilie atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Catolică. Aproape 900.000 de români îşi sărbătoresc onomastica.

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii. Imaginea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este asociată cu vitejia şi credinţa în biserica creştină, până la sacrificiul suprem.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.

Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.

Credinţe şi superstiţii

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante ce marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean.

În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.

Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.

Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

23 aprilie, ziua Forţelor Terestre ale Armatei

Forţele Terestre ale Armatei îl au ca patron spiritual pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, un simbol de vitejie în tradiţia creştină. În garnizoanele din ţară sunt programate ceremonii militare şi religioase, dar şi exerciţii demonstrative, competiţii sau prezentări de tehnică de luptă.

Unele unităţi îşi deschid porţile pentru public.


Ultimele stiri
Ilfov: Copac prăbuşit peste un autoturism aflat în mers. Un om a decedat

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

Bihor: încep relocările pacienților din azilul improvizat de la Dumbrava. 50 de persoane au fost duse la spital…

Circulație feroviară, perturbată între Floreni și Ilva Mare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile | AUDIO

Primăria Capitalei va deschide cea mai mare rețea de adăposturi climatice din România | AUDIO

Dolj: bărbat din Craiova, reținut pentru omor. Procurorii susțin că ar fi ucis un om al străzii |…

Cum a ajuns în atenția autorităților asociația lui Viorel Pașca. Scandalul din 2025 care a precedat ancheta DIICOT…

CM 2026. Seară decisivă pentru Franța, Norvegia și Mexic în cursa spre optimile de finală | AUDIO

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026, publicate. Aproape 80% dintre candidați au avut medii peste cinci | AUDIO

La ce alimente să fim atenți pe caniculă. Recomandările unui medic pentru a evita toxiinfecțiile alimentare | AUDIO