Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026 aduce la Iași scena modei contemporane, într-o celebrare a creativității și excelenței
Sursa foto: Romanian Creative Week
Irina Schrotter: Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clar nu doar ca estetică, ci ca industrie
Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași între 13 și 24 mai 2026, într-o ediție de referință, desfășurată, în premieră, sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Prin amploare, diversitate și viziune, Romanian Fashion Week (RFW), powered by Banca Transilvania, primul și cel mai important eveniment de modă din România, propune o experiență complexă și imersivă, în care inovația generează noi forme de expresie. Palatul Culturii, Palas și Sala Pașilor Pierduți a Universității „Al. I. Cuza” vor găzdui, anul acesta, show-urile de modă de la Iași.
Romanian Creative Week se afirmă ca o platformă de excelență, în care diferitele limbaje ale creativității contemporane se întâlnesc și se completează, generând noi direcții de dialog și colaborare. Moștenirea construită de Romanian Fashion Week încă de la finalul anilor ’90 continuă să inspire și să susțină noi generații de designeri, consolidând un ecosistem creativ competitiv la nivel internațional. Ediția din acest an aduce împreună o serie de platforme curatoriale și educaționale de referință, care susțin dezvoltarea și promovarea designului contemporan.
„Romanian Fashion Week nu mai este de mult doar un eveniment. Este o infrastructură reală pentru creativitate, locul în care ideile se transformă în cariere și unde designul românesc își câștigă, an de an, vizibilitate și consistență, inclusive pe plan internațional. Reunim, în același cadru, nume care au construit în timp și voci care vin puternic din urmă, într-un dialog necesar pentru orice industrie care vrea să rămână relevantă. RCW creează acest context rar: întâlnirea dintre experiență și energie nouă, între validare și risc. Romanian Fashion Week rămâne, după mai bine de două decenii, locul în care designul românesc se vede cel mai clarnu doar ca estetică, ci ca industrie. Iar faptul că această ediție a RCW se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale este o confirmare importantă că acest tip de construcție contează, că munca din spate devine vizibilă și că potențialul creativ al României este, în sfârșit, recunoscut la nivelul la care merită”, a declarat Irina Schrotter, organizatorul RCW.
Romanian Designers consacră excelența
Romanian Designers, secțiune-pilon curatoriată de Ovidiu Buta, va reuni pe 24 mai 2026, în locații-reper ale Iașului, un număr record de designeri români care și-au construit și consolidat branduri puternice atât pe plan național, cât și internațional, reflectând maturitatea și diversitatea industriei modei din România. În fiecare ediție, această secțiune a Romanian Fashion Week, eveniment susținut de partenerii Ploom, Pepsi, Iulius, Jidvei, Vivo, reunește designeri care și-au consolidat prezența pe piața de modă prin continuitate, coerență creativă și dorința constantă de evoluție. În 2026, publicul va avea ocazia să descopere colecțiile unor nume relevante ale scenei fashion, precum Irina Schrotter, Scapadona, Andrea Tincu, Ramona Bîzbac sau Tudor Halațiu.
„Anul acesta aducem un număr record de designeri, într-o desfășurare de forțe care se extinde în două spații emblematice: locația tradițională de la Palas și Palatul Culturii. Ne-am dorit să amplificăm experiența publicului și să oferim o vizibilitate mai mare creațiilor prezentate, printr-un format curatoriat atent construit. Bol Fashion Of Nature by Oana Lupaș va fi prezentă printr-o expoziție dedicată, marcând totodată lansarea conceptului de curated fashion exhibition în cadrul Romanian Fashion Week. În același timp, expoziția centrală, semnată de Dinu Bodiciu, completează această ediție printr-o viziune artistică puternică și contemporană. Este, fără îndoială, una dintre cele mai ample ediții de până acum și invit publicul să se bucure de tot ce am pregătit”, a transmis Ovidiu Buta, curatorul Romanian Designers.
Premieră: Dinu Bodiciu redefinește relația dintre corp și formă
Expoziția Shadowear, deschisă pe toată durata RCW în Atriumul Palatului Culturii, propune o abordare inovatoare și conceptuală a designului vestimentar, investigând relația dintre corp, umbră și formă. Pornind de la ideea umbrei ca proiecție abstractă și lipsită de identitate, proiectul reinterpretează modul în care este construit obiectul vestimentar, desprinzându-l de tiparele clasice ale croiului.
Printr-un proces experimental, hainele nu mai urmează corpul, ci umbra acestuia, generând o estetică distinctă, aflată la intersecția dintre modă, artă vizuală și performance. Instalația invită publicul să exploreze tensiunea dintre bidimensional și tridimensional, într-un spațiu în care materialitatea, lumina și percepția devin elemente esențiale ale experienței artistice. Proiectul este semnat de Dinu Bodiciu, artist român apreciat pentru universul său vizual expresiv și pentru abordarea contemporană situată la intersecția dintre artă, modă și performance.
RFW Academia: excelența educației în design
Coordonată de Ioana Ciolacu și Lucian Broscățean, RFW Academia evidențiază rolul fundamental al educației în configurarea viitorului industriilor creative, reunind pe aceeași platformă studenți, masteranzi și doctoranzi din unele dintre cele mai importante universități de profil din România și Republica Moldova. RFW Academia Selection aduce în prim-plan colecții curatoriate care reflectă diversitatea, inovația și rigoarea procesului educațional, oferind o perspectivă relevantă asupra direcțiilor contemporane de cercetare și experiment în design.
„În prezent există mai mulți creatori de modă ca oricând, dar există și mai mult spațiu pentru ei, pe toate platformele. Moda înseamnă prietenie și comunicare, așa că am invitat debutanții să nu subestimeze niciodată valoarea de a face parte dintr-o echipă. Și, mai ales, să nu renunțe. să fie curajoși, pentru că este cea mai frumoasă meserie din lume, iar moda se bazează și s-a bazat întotdeauna pe tinerețe. Fără voci tinere și proaspete, moda ar eșua”, a transmis curatorul Lucian Broscățean.
Secțiunea celebrează creativitatea și excelența educației în design, aducând pe aceeași scenă colecții de grup ale celor șase universități invitate, devenind astfel un spațiu de întâlnire între mediul academic, industria creativă și public, evidențiind rolul esențial al educației în modelarea viitorului designului. Evenimentul RFW Academia Competition va avea loc pe 23 mai 2026, la ora 17:00, în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar RFW Academia Selection va avea loc în aceeași zi, dar la ora 20:30, în Grădinile Palas.
RFW New Wave: energia noii generații
De peste 25 de ani, Romanian Fashion Week este un reper în susținerea și promovarea tinerilor designeri, contribuind la dezvoltarea unei scene creative dinamice și competitive. RFW New Wave, secțiune curatoriată, de asemenea, de Ioana Ciolacu și Lucian Broscățean, devine, și în 2026, o platformă esențială pentru afirmarea noii generații de creatori, aducând în prim-plan viziuni curajoase, estetici inovatoare și abordări experimentale care definesc viitorul modei.
Prin selecții curatoriale relevante, secțiunea creează un spațiu de întâlnire între public, industrie și noile talente care modelează direcțiile designului contemporan. RFW New Wave Competition va avea loc pe 22 mai, la ora 17:00, la Palatul Culturii, în timp ce New Wave Selection, ce aduce în prim-plan o generație emergentă de designeri care redefinește limbajul vizual și material al prezentului, va prezenta colecțiile în aceeași zi, la ora 20:30, la Grădinile Palas.
Despre Romanian Creative Week
Romanian Creative Week, desemnat în 2023, de EUIPO, drept cel mai mare eveniment al industriilor creative din Uniunea Europeană, este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în august 2011. A organizat până acum, direct sau prin patronatele membre, peste 100 de proiecte de promovare națională și internațională a industriilor creative.
Parteneri instituționali ai RCW 2025: Primăria Municipiului Iași, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Ordinul Arhitecților din România – Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Ateneul Național Iași, ARTCOR, COR, ARTEP, Aeroportul Iași.
Parteneri: UniCredit Bank, Iulius, Ploom, Pepsi, Raiffeisen Bank, Audi, Lancôme, L’Oreal Professionnel, Banca Transilvania, Jidvei, Vodafone, Carbon, Vivo, Wink.
Parteneri media: Pro TV, Protv.ro, HotNews, Newsweek România, Agerpres, Ziarul de Iași, Europa FM, Virgin Radio, Radio HIT, Daily Magazine, AList Magazine, Investigatoria, MediaQuality, ArtHood.






