Confidenţialitate


România va participa la Campionatul European de Curling, deşi nu are nicio pistă de gheaţă


România va participa la Campionatul European de Curling, deşi nu are nicio pistă de gheaţă

România are competiţie naţională de curling, va participa la sfârşitul lunii la Campionatul European, deşi în ţară nu există nicio pistă de gheaţă pentru acest sport.

Ȋntrecerea continentală va avea loc între 25 aprilie şi 1 mai în Slovenia, iar pentru deplasarea la Ljubljana s-au adunat cu greu 5.000 de euro. România va concura cu 5 sportivi şi 4 sportive, ce vor lupta cu adversari din alte 14 ţări.

Federaţia autohtonă de curling a fost înfiinţată în 2010 şi are doar 50 de membri legitimaţi. Campionatul naţional numără 5 echipe de băieţi şi 3 de fete, care n-au însă la dispoziţie niciun patinoar cu gheaţă adaptată pentru disciplina lor, fiind nevoite să se antreneze în Ungaria, Cehia sau Slovacia. Prin urmare, competiţia internă a României se defăşoară la Budapesta sau la Bratislava.

Curlingul, supranumit şi “şah pe gheaţă” a fost atestat în Scoţia în urmă cu peste 5 secole. După ce emigranţii scoţieni au adus aceste întreceri în Canada, a devenit sportul naţional peste ocean, iar canadienii domină acum majoritatea competiţiilor internaţionale în care alunecarea pietrelor este ajutată prin lustruirea gheţii cu perii speciale.


Ultimele stiri
Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…