Confidenţialitate


România, SUA, Marea Britanie și alte 14 țări solicită încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor


România, SUA, Marea Britanie și alte 14 țări solicită încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor

17 țări, printre care și România, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au publicat joi, 6 iunie 2024, o declarație comună prin care solicită HAMAS să accepte planul președintelui Joe Biden care presupune un acord de încetare a focului, dar și un acord de eliberare a ostaticilor.

Solicitarea celor 17 țări a fost prezentată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială din România.

„În calitate de lideri ai unor țări profund îngrijorate de situația ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza, printre care se numără mulți dintre cetățenii noștri, sprijinim pe deplin demersurile pentru un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor, care se află acum pe masa de discuții și care a fost prezentat de Președintele Biden la data de 31 mai 2024. Nu mai este timp de pierdut. Facem apel la Hamas să încheie acest acord, pe care Israelul este pregătit să îl urmeze, și să înceapă procesul de eliberare a cetățenilor noștri.

Observăm că acest acord ar duce la o încetare imediată a focului și la reabilitarea Gaza, alături de garanții de securitate pentru israelieni și palestinieni și oportunități pentru o pace pe termen lung mai durabilă și o soluție cu două state. În acest moment decisiv, facem apel la liderii Israelului, precum și la Hamas, să facă orice compromisuri finale necesare pentru a încheia acest acord și pentru a aduce ușurare familiilor ostaticilor noștri, precum și celor din ambele părți ale acestui conflict teribil, inclusiv populațiilor civile. Este timpul ca războiul să ia sfârșit, iar acest acord este punctul de plecare necesar”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Banca Centrală Europeană a scăzut rata dobânzii principale de la 4% procente la 3,45%, pentru prima dată în 5 ani


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO