Confidenţialitate


România îşi încheie preşedinția Consiliului UE cu peste 100 de dosare finalizate


România îşi încheie preşedinția Consiliului UE cu peste 100 de dosare finalizate

România a predat Finlandei, marți seară, în mod simbolic, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Ministrul pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a scris pe Twitter, după ultimul Consiliu pentru Afaceri Generale, pe care l-a prezidat, că momenul predării clopoţelului a fost unul emoţionant dar şi trist.

România va mai deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene peste 14 ani, iar în acest prim mandat, care oficial, se încheie la 1 iulie, diplomaţii, tehnicienii  şi politicienii români au avut rezultate de două ori mai bune decât alte state membre.

În cele 6 luni, România a reuşit să finalizeze negocierile politice în vederea adoptării de noi legi într-o sută de cauze, ceea ce reprezintă mai mult decât dublu faţă de numărul dosarelor închise de alte state.

Reprezentantul permanet al României la Uniuna Europeană, ambasadorul Luminiţa Odobescu spune, într-un interviu acordat Europa FM, că cele mai sensibile negocieri au fost cele care vor duce la obligarea gigantul rus Gazprom să respecte regulile europene în ceea ce priveşte comercializarea gazului în Uniune.

Germania, Franţa şi Olanda construiesc alături de Gazprom,  gazoductul Nord Stream 2 care a dus la complicaţii diplomatice mari în relaţia cu Statele Unite.

Preşedintele Donald Trump a cerut chiar oprirea lucrărilor pentru că spune liderul de la Casa Albă, nu se poate ca pe de o parte, UE să impună sancţiuni Rusiei, iar în acelaţi timp, unele state să facă afaceri cu Moscova.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În sutele de negocieri şi la organizarea nenumăratelor evenimente au lucrat 180 de diplomaţi dar şi nenumăraţi funcţionari, majoritatea tineri.

Ambasadorul Luminiţa Odobescu spune că în cele şase luni, cei implicaţi au dormit extrem de puţin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aseară, comisarul european pentru Extindere Iohannes Hahn a felicitat România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ultimele zile de mandat, România şi-a propus să  preda  un proiect de buget al Uniunii Europene pentru perioada  2021-2027.

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…