Confidenţialitate


România în Direct: Premierul Ciucă, acuzat de plagiat de Emilia Șercan. Ce este mai important: demisia sau stabilitatea? | VIDEO


România în Direct: Premierul Ciucă, acuzat de plagiat de Emilia Șercan. Ce este mai important: demisia sau stabilitatea? | VIDEO

Universitatea Națională de Apărare s-a autosesizat în cazul tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.

O anchetă jurnalistică, semnată de Emilia Șercan, ridică suspiciuni importante de plagiat asupra tezei premierului. Plagiatul ar fi fost mascat prin patru tehnici, iar pasajele ar fi fost copiate din două cărți și două lucrări de doctorat.

USR a cerut demisia premierului. La rându-i președintele Iohannis spune că-și menține părerea despre politicienii plagiatori și spune că așteaptă rezultatele analizei făcute de autorități. La rându-i, unul dintre autorii plagiați, generalul Teodor Frunzeti, spune că ”Ciucă putea să fie mai atent, că doar e băiat deștept.”

Premierul Ciucă a declarat că lucrarea sa respectă standardele în vigoare la data realizării tezei și că opera sa reflectă munca depusă pentru realizarea ei. România este la al doilea caz de plagiat la nivel de prim-ministru, după cel al lui Victor Ponta.

Ce urmări ar trebui să aibă acest caz? Dacă e vinovat, trebuie premierul să-și dea demisia sau stabilitatea este mai importantă? Cum trebuie să judece societatea românească zecile de teze plagiate care vin din trecut? Cum am putea stăvili acest fenomen?


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează